Baschetbaliștii antrenați de Dan Fleșeriu au cedat în disputa din Sala Sporturilor, dar au jucat în multe momente de la egal la egal cu cea mai bună echipă din Liga Națională
Sala Sporturilor din Constanța a fost sâmbătă gazda unui regal baschetbalistic, CSM Constanța primind vizita campioanei U Cluj, în etapa a 5-a a Ligii Naționale. Jocul elevilor lui Dan Fleșeriu s-a ridicat în multe momente la nivelul adversarilor, dar cea mai bună echipă din întrecerea internă s-a impus fără emoții. Ardelenii au câștigat cu 114-85, iar formația din orașul de la malul mării a ajuns la patru înfrângeri consecutive în campionat.
Startul partidei le-a aparținut oaspeților, care și-au trecut în cont primele 11 puncte ale întâlnirii. CSM Constanța a echilibrat apoi disputa, dar ardelenii au încheiat primul sfert cu un avantaj clar, 26-15.
În sfertul secund, gazdele au forțat revenirea, au jucat de la egal la egal cu campionii, iar la pauză s-a intrat cu aceeași diferență, 51-40. Constănțenii au continuat lupta și în sfertul a treilea, apropiindu-se la doar patru lungimi de adversari, dar nu au putut ține ritmul până la final și U Cluj s-a distanțat din nou, 77-63. Situația nu s-a schimbat nici în ultimul sfert, câștigat de oaspeți, dar echipa pregătită de Dan Fleșeriu a lăsat o impresie bună, care dă speranțe pentru următoarele partide. În urma acestui rezultat, constănțenii ocupă locul 12 în clasament, cu 6 puncte, în schimb ce U Cluj a urcat pe locul 5, cu 7 puncte și un meci mai puțin disputat.
Cu ocazia partidei de sâmbătă, la CSM Constanța a debutat și juniorul Sebastian Ciulin, în vârstă de doar 16 ani, care a reușit și un punct, dintr-o aruncare de la linia de libere.
Miercuri, constănțenii dispută al treilea meci din grupele FIBA Europe Cup, pe terenul francezilor de la Cholet Basket.
Au punctat pentru CSM Constanța: Andrieș 21p, Baciu 14p, Stevenson 11p, Allen 8p, Gribinic 7p, Philmore 7p, Jeles 6p, Pratt 5p, Bălan 4p, Oprean 1p, Ciulin 1p.
Celelalte rezultate ale etapei – CSM Corona Brașov – CSM Galați 92-78, CSO Voluntari – CSM Petrolul Ploiești 98-63, FC Argeș – CSM CSU Oradea 67-76, Rapid București – Steaua București 86-69. Din această rundă se mai dispută – duminică, ora 19.00: Dinamo București – CS Râmnicu Vâlcea, luni, ora 18.00: CSM Târgu Mureș – SCMU Craiova, ora 19.00: BC CSU Sibiu – SC Timișoara.










