Băieții lui Gică Hagi au nevoie de o victorie pentru a ieși din zona periculoasă a clasamentului Superligii
Așteptat să fie un derby pentru un loc pe podium Superligii, duelul dintre Rapid București și Farul Constanța s-a transformat într-o luptă pentru supraviețuire. Cele două echipe au început dezamăgitor actualul sezon și, după 12 etape, se află mai aproape de retrogradare decât de un loc în play-off. În aceste condiții, confruntarea programată luni, de la ora 21.00, în Giulești, va fi una extrem de încinsă, orice alt rezultat decât victoria fiind un dezastru, mai ales pentru gazde.
Parcursul slab din acest campionat al celor două combatante face să nu existe vreo favorită. De altfel, bucureștenii nu au câștigat niciun joc pe teren propriu, în timp ce băieții lui Gică Hagi nu au obținut nicio victorie în deplasare. Drept urmare, statistica dă indicii că un rezultat de egalitate ar fi cel mai probabil. Gazdele mizează însă pe noile achiziții, atacanții Aaron Boupendza și Clinton N’Jie, ambii cu cărți de vizită impresionante, care pot debuta sâmbătă sub comanda Marius Șumudică.
În schimb, Farul se bazează pe omogenitatea echipei, dar și pe capacitatea golgeterului Denis Alibec de a specula fragilitatea defensivei giuleștene. Totuși, jocul căpitanului constănțean este foarte bine cunoscut de antrenorul Rapidului, cu care a colaborat o lungă perioadă de timp. Un nedorit eșec în Giulești i-ar lăsa pe alb-albaștri la un singur punct de ultimul loc al clasamentului, cu două etape înaintea finalului turului sezonului regulat, în care vor da piept cu primele două clasate, U Cluj și Universitatea Craiova.