Cu Superliga întreruptă datorită meciurilor naționalei României în Liga Națiunilor, Farul Constanța va disputa sâmbătă, pe arena centrală a bazei sportive a Academiei Hagi de la Ovidiu, o partidă de verificare. De la ora 15.00, băieții lui Gică vor întâlni un adversar devenit deja tradițional, Cerno More Varna, vicecampioana Bulgariei. Din lotul constănțean pentru acest joc vor lipsi Denis Alibec, convocat la reprezentativa pregătită de Mircea Lucescu, Narek Grigoryan, chemat la naționala Armeniei, și Eduard Radaslavescu, aflat la naționala sub 20 de ani, plus jucătorii care se confruntă cu probleme medicale. Nici oaspeții nu au la dispoziție întreg lotul, nu mai puțin de 5 fotbaliști, dar și antrenorul Ilian Iliev fiind angrenați în acțiunile naționalei Bulgariei. Cel mai probabil, meciul se va desfășura cu porțile închis, astfel că fanii nu vor avea acces pe stadion.