În cazul unei victorii, campioana României își asigură calificarea în faza următoare a competiției
Cu trei victorii adunate în primele patru runde din Grupa F a FIBA EuroCup, CSM Constanța este aproape să-și asigure calificarea în faza următoare a competiției. Campioana României poate face acest pas joi, de la ora 19.30, când întâlnește în deplasare pe Rutronik Stars Keltern. Dacă obțin victoria în duelul cu vicecampioana Germaniei, baschetbalistele constănțene, antrenate de Alex Olteanu, nu mai pot rata clasarea pe unul dintre primele două locuri ale grupei. Mai mult, iau o opțiune importantă pentru câștigarea acesteia, ținând cont că, în ultima etapă, vor evolua pe teren propriu, împotriva principalei contracandidate, Castors Braine. În tur, CSM Constanța s-a impus în meciul cu Rutronik Stars Keltern, cu 87-72.
În celălalt meci din grupă, Castors Braine (Belgia) a învins, miercuri, în deplasare, cu 87-80, pe Peli-Karhut (Finlanda). Clasament: 1. Castors Braine 8p (5m), 2. CSM Constanța 7p (4p), 3. Rutronik Stars Keltern 6p (4m), 4. Peli-Karhut 6p (5m).