La doar 16 ani, constănțeanul Matei Barbu a realizat o performanță de senzație, cucerind titlul mondial la Stand Up Paddling. Competiția supremă din acest sport, aflat la început de drum în România, s-a desfășurat la la Sarasota, în Florida -(SUA). Puștiul de la CS Paddling Constanța s-a impus în proba de sprint la juniori, devansându-i cu mai mult de o secundă pe Nicolas Malekakis (Grecia) și Unax Etxeberria (Spania).
„Este extraordinar! Nici nu mă așteptam să vin în SUA, apoi am sperat la un loc în finală, dar nici în cele mai frumoase vise nu mă așteptam să câștig. M-am antrenat zi de zi, timp de un a, și a fost foarte dificil. Sunt mândru că am făcut România fericită!”, a spus proaspătul campion mondial.
Un alt constănțean, Victor Fedul, care este și salvamar, a cucerit medalia de argint la +40 de ani. România a mai fost reprezentată la Sarasota de Gabriel Culea, Denis Stignei, Vlad Bărbat, Gabriel Bălan și David Adamescu.