marți, aprilie 29, 2025
spot_img
AcasăSporturiPuștii de la Farul joacă miercuri în UEFA Youth League pe teren...

Puștii de la Farul joacă miercuri în UEFA Youth League pe teren propriu

Alb-albaștrii dispută prima manșă din turul al treilea al competiției împotriva croaților de la Lokomotiva Zagreb

Campioana României în Liga de Tineret, Farul Constanța, începe miercuri lupta decisivă pentru calificarea în primăvara europeană. Alb-albaștrii dispută, de la ora 14.00, pe arena centrală a bazei sportive a Academiei Hagi de la Ovidiu, prima manșă din turul al treilea al UEFA Youth League, împotriva campioanei Croației, Lokomotiva Zagreb.

Constănțenii au ajuns în această fază a competiției după ce au eliminat în runda precedentă campioana Serbiei, IMT Novi Belgrad, cu 2-0 pe teren propriu și 0-1 în deplasare. De partea cealaltă, croații au trecut de belarușii de la Dinamo Minsk, cu 2-1 și 0-0, ambele partide disputându-se la Zagreb, întrucât adversarii nu pot evolua în propriul fief din cauza sancțiunilor cauzate de războiul din Ucraina.

Echipa pregătită Stere Banioti, avându-l director tehnic pe Cristian Cămui, își propune să obțină un rezultat favorabil, care să deschidă ușile calificării înaintea returului, programat pe 11 decembrie, de la ora 13.00, în Croația. „În primul rând, sper ca băieții să joace ceea ce ne dorim noi, să aibă personalitate, să putem controla ritmul și intensitatea jocului. Din meciurile astea, au numai de câștigat”, a declarat antrenorul Stere Banioti. Gazdele mizează și pe sprijinul fanilor, intrarea fiind liberă.

Sursă foto: Academia Hagi

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.