Echipa pregătită de Dan Fleșeriu a ținut piept adversarilor o jumătate de meci, deși s-a prezentat la start cu doar 10 jucători
Criza financiară majoră prin care trece CSM Constanța și-a făcut din plin simțit efectul la echipa masculină de baschet. Doi dintre cei mai buni jucători, Kevanaugh Allen și Cătălin Baciu nu au făcut deplasarea la ultimul meci de campionat și vor părăsi formația din orașul de la malul mării. Fără ei și cu restanțe salariale, formația din orașul de la malul mării a cedat vineri, pe terenul celor de la Dinamo București, cu 71-93, în etapa a 11-a a Ligii Naționale.
Cu doar 10 jucători trecuți pe foaia oficială, constănțenii nu au predat armele și au încercat să dea o replică cât mai bună. Și au reușit să țină aproape de gazde în primul sfert, la încheierea căruia diferența era destul de mică, 26-19. Sfertul secund a fost și mai echilibrat, CSM Constanța egalând spectaculos, 38-38. Ultimele două minute le-au aparținut însă bucureștenilor, care au intrat în avantaj la cabine, 47-38.
Dinamoviștii au continuat în același ritm și la reluare, astfel că la finalul sfertului al treilea aveau un avans considerabil, 70-55. În ultimul sfert, distanța s-a mai mărit, iar echipa pregătită de Dan Fleșeriu rămâne cu doar 2 victorii în actualul sezon.
Au punctat pentru CSM Constanța: Duffy 18p, Stevenson 16p, Philmore 14p, Gribinic 11p, Pratt 5p, Oprean 3p, Balan 2p, Andrieș 2p.
Tot vineri a avut loc partida CSM Galați – Steaua București 100-104. Celelalte meciuri ale etapei – sâmbătă, ora 18.00: SCMU Craiova – U Cluj, BC CSU Sibiu – FC Argeș, ora 20.30: SCM Timișoara – CS Râmnicu Vâlcea, duminică, ora 18.00: CSM Corona Brașov – CSO Voluntari, ora 20.00: CSM Târgu Mureș – CSM CSU Oradea, luni, ora 19.00: Rapid București – CSM Petrolul Ploiești.
Clasament: 1. CSM CSU Oradea 20p (10m), 2. CSO Voluntari 18p (10m), 3. Rapid București 17p (10m), 4. CSM Corona Brașov 16p (10m), 5. CS Râmnicu Vâlcea 16p (10m), 6. Steaua București 16p (11m), 7. CSM Târgu Mureș 15p (9m), 8. SCM Timișoara 15p (10m), 9. SCMU Craiova 15p (10m), 10. Dinamo București 15p (11m), 11. U Cluj 14p (8m), 12. BC CSU Sibiu 14p (10m), 13. FC Argeș 14p (10m), 14. CSM Constanța 12p (11m), 15. CSM Galați 12p (11m), 16. CSM Petrolul Ploiești 10p (9m).










