Cadetele antrenate de Lenuța și Gheorghe Iordache au avut parte de o susținere deosebită la meciurile din al treilea turneu al Campionatului Național
Sala Sporturilor Axiopolis din Cernavodă a fost gazda unui regal voleibalistic, la finalul săptămânii trecute având loc meciurile celui de-al treilea turneu din cadrul fazei regionale a Campionatului Național de volei la cadete. Alături de gazdele de la Axiopolis Cernavodă, la startul întrecerii rezervate sportivelor sub 17 ani, au fost prezente CS Muscel Câmpulung, CSS Buzău și CSM Râmnicu Sărat. Susținută de o galerie inimoasă, echipa pregătită de Lenuța și Gheorghe Iordache a avut o evoluție bună, înregistrând o victorie și două înfrângeri. Astfel, formația din Cernavodă s-a impus în fața celor de la CSM Râmnicu Sărat, cu 3-0, și a cedat în duelurile cu CSS Buzău, cu 1-3, și CS Muscel Câmpulung, cu 0-3.
„Sunt mulțumită de evoluția fetelor și mă bucur că am avut o galerie de excepție, care a creat o atmosferă de vis”, a spus antrenoarea Lenuța Iordache.
Rezultatele turneului de la Cernavodă
Vineri: CSS Buzău – CSM Râmnicu Sărat 3-0, Axiopolis Cernavodă – CS Muscel Câmpulung 0-3
Sâmbătă : CS Muscel Câmpulung – CSS Buzău 3-0, Axiopolis Cernavodă – CSM Râmnicu Sărat 3-0
Duminică: CS Muscel Câmpulung – CSM Râmnicu Sărat 3-0, Axiopolis Cernavodă – CSS Buzău 1-3.
Clasament: 1. CS Muscel Câmpulung 27p (9m), 2. CSS Târgoviște 12p (6m), 3. CSS Buzău 9p (6m), 4. Axiopolis Cernavodă 6p (6m), 5. CSM Râmnicu Sărat 0p (6m).