vineri, februarie 14, 2025
spot_img
AcasăSporturiVictorie în efectiv restrâns pentru handbaliștii de la CSM Constanța

Victorie în efectiv restrâns pentru handbaliștii de la CSM Constanța

Fără mai mulți jucători de bază, absenți din cauza accidentărilor, și neplătiți de luni bune, elevii lui George Buricea au încheiat 2024 cu un succes

Ultimul meci oficial disputat de handbaliștii de la CSM Constanța în acest an s-a încheiat cu o victorie obținută în condiții speciale. Cu salariile restante de aproape 4 luni, elevii lui George Buricea au abordat partida cu CSM Bacău cu un lot restrâns, din cauza accidentărilor, motiv pentru care echipa din orașul de la malul mării a avut în componență un singur portar, Vlad Rusu. Chiar și așa, constănțenii au câștigat întâlnirea din etapa a 15-a a Ligii Naționale, disputată sâmbătă, în Sala Sporturilor, cu 26-23, bifând astfel al zecelea succes din actuala ediție de campionat.

Întâlnirea a debutat cu Dan Vasile, Alexandru Andrei, Călin Căbuț și Vitali Komogorov în tribună, toți confruntându-se cu probleme medicale. În plus, a absentat și puștiul Antonio Cristea, plecat la un turneu de tineret, astfel că gazdele s-au bazat doar pe Vlad Rusu între buturi. Iar portarul în vârstă de 26 de ani nu a dezamăgit, având o evoluție excelentă în fața echipei din orașul său natal. Intervențiile sale au ținut partida echilibrată în primul sfert de oră, când colegilor nu le-a ieșit jocul în ofensivă. Egalitatea nu s-a păstrat însă prea mult pe tabela de marcaj, iar CSM Constanța a preluat conducerea și a început să se distanțeze de adversari, chiar dacă l-a pierdut și pe Andrei Drăgan. Centrul tricolor a comis un fault imprudent și a văzut cartonașul roșu în minutul 17. Drept urmare, constănțenii au intrat în avantaj la pauză, după o primă repriză cu puține goluri, 11-8.

La reluare, formația lui George Buricea a controlat în continuare jocul, iar torpilele lui Andrei Buzle și execuțiile sigure ale lui Strahinja Stankovic de la linia de 7 metri au făcut ca diferența să se dubleze după doar 10 minute, 18-12. Oaspeții au încercat să revină, dar tot ce au putut să facă a fost să mai reducă din handicap pe final, fără să amenințe o victorie meritată a constănțenilor.

Au marcat pentru CSM Constanța: Stankovic 7g, Buzle 6g, Aliokhin 3g, Drăgan 2g, Mourino 2g, Nikolic 2g, R. Ștefan 2g, Chikovani 1g, G. Ilie 1g.

Din păcate, viitorul echipei este sub semnul întrebării din cauza gravei crize financiare cu care se confruntă clubul, mai ales că nu se întrevede vreo rezolvare în viitorul apropiat. Astfel, dacă nu vor încasa măcar o parte dintre restanțe până de Sărbători, o parte dintre jucători ar putea să părăsească echipa. În plus, CSM Constanța riscă să piardă în continuare din punctele câștigate pe teren, dacă nu va fi stins litigiul cu Laurențiu Toma, pierdut la comisiile federației și care aduce o penalizare de un punct la fiecare 10 zile până la achitarea datoriei către fostul handbalist.

Celelalte rezultate ale etapei: Poli Timișoara – Dinamo București 29-29, CSU din Suceava – CSM București 24-30, CSM Vaslui – CSM Făgăraș 21-20, CS Minaur Baia Mare – CSM Odorheiul Secuiesc 33-28. Duminică, de la ora 17.30, se dispută partida CSM Focșani – HC Buzău, iar de la ora 19.30 se joacă meciul Potaissa Turda – Steaua București.

Clasament: 1. Dinamo București 37p (13m), 2. CS Minaur Baia Mare 34p (15m), 3. CSM Constanța 30p (14m), 4. HC Buzău 30p (14m), 5. Potaissa Turda 27p (11m), 6. CSM București 25p (14m), 7. CSU din Suceava 22p (15m), 8. CSM Vaslui 20p (15m), 9. CSM Bacău 16p (15m), 10. Poli Timișoara 14p (14m), 11. CSM Focșani 13p (13m), 12. Steaua București 11p (14m), 13. CSM Odorheiul Secuiesc 8p (15m), 14. CSM Făgăraș 0p (15m).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Transferuri de top la CSM Constanța! Campioana reintră în lupta pentru titlu!

0
Cele patru baschetbalistele străine cu CV-uri impresionante vor debuta pentru echipa pregătită de Alina Șerban și Norbert Kovasch în meciul de duminică împotriva celor...

CSM Constanța luptă vineri cu Dinamo în primul tur al Cupei României

0
Întărită prin venirea americancei Moriah Elisaia Seleisa, echipa pregătită de Florin Voinea și Radu Began încearcă să-și asigure un loc în sferturile de finală...

Farul și-a trimis tinerii de perspectivă să joace în ligile inferioare

0
Alb-albaștrii i-au împrumutat pe puștii crescuți în Academia Hagi, pentru a prinde experiență la nivel de seniori în meciurile oficiale În această iarnă, Farul Constanța...

Nici cu întăriri nu s-a putut! CSM Constanța, învinsă în sferturile Cupei României la...

0
Chiar dacă a transferat peste noapte un jucător american, echipa pregătită de Valentin Boian a cedat în duelul cu CSM Târgu Mureș Baschetbaliștii de la...

Președintele de onoare de la CS Pantheon Constanța, George Teșeleanu, invitat special la Paris...

0
Constănțeanul s-a întâlnit în capitala Franței cu mari personalități ale judo-ului mondial, în frunte cu Marius Vizer, președintele IJF, și Laszlo Toth, presedintele EJU Președintele...

Egal fără goluri pentru Axiopolis Cernavodă în amicalul de la Fetești

0
Fără mai mulți jucători de bază, Șoimii au remizat în a patra partidă de verificare din pauza competițională  Pe un ger patrunzător și un teren...