vineri, februarie 14, 2025
spot_img
AcasăSporturiFarul a făcut spectacol la Arad și s-a calificat în sferturile Cupei...

Farul a făcut spectacol la Arad și s-a calificat în sferturile Cupei României

Băieții lui Gică Hagi au punctat de cinci ora pe terenul celor de la UTA și au încheiat pe primul loc în Grupa C

Meciul decisiv pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei României a adus cea mai bună evoluție a băieților lui Gică Hagi în actualul sezon. Farul Constanța s-a impus cu 5-1 în fieful arădenilor de la UTA și a câștigat Grupa C, urmând să evolueze pe teren propriu în faza următoare a competiției.

Omul meciului a fost, fără îndoială, Ionuț Cojocaru, titularizat pentru prima oară de la revenirea după o accidentare care l-a ținut departe de gazon 4 luni. Atacantul a avut un start senzațional de meci, deschizând a scorul după doar patru minute, cu un șut în cros, care a țintit bara laterală, mingea ricoșând apoi în poartă. Câteva minute mai târziu, tot el a scăpat singur cu portarul, dar a forțat un lob din prima și a trimis pe lângă poartă. Apoi, l-a servit perfect pe Andrei Ciobanu, care a trimis în plasa laterală dintr-o poziție excelentă. Golul al doilea a venit în minutul 21, tot pe un contraatac rapid al alb-albaștrilor, Ionuț Cojocaru reușind dubla cu o execuție de senzație, o acoladă la colțul lung, peste portarul arădean, după ce s-a descotorosit de un adversar. Șapte minute mai târziu, diferența s-a mărit din nou, Gabriel Buta înscriind cu un șut din careu, după o pasă venită de la același Ionuț Cojocaru. Câteva zeci de secunde mai târziu, Gabi Iancu a ratat șansa de a-și trece și el numele pe lista marcatori lor, mingea reluată din cădere fiind oprită de un adversar din drumul către poarta goală. Contrar cursului jocului, arădenii au reușit să reducă din handicap în urma unei gafe uriașe a lui Gabriel Dănuleasa. Fundașul central al oaspeților a luftat în fața porții, iar Lamine Ghezali a profitat și a trimis pe lângă Răzvan Ducan. Gazdele s-au aruncat în atac, sperând să profite de momentul bun, dar tot Farul a avut o șansă imensă de a marca, șutul lui Gabi Iancu fiind blocat de portarul adversarul. Atacantul s-a revanșat în minutul 45, când i-a pasat simplu lui Eduard Radaslavescu, care a refăcut diferența de trei goluri, cu un șut de la marginea careului.

La pauză, Mircea Rednic a făcut patru schimbări și UTA a început în forță, cu trei ocazii mari la poarta apărată de Răzvan Ducan. Elanul arădenilor s-a stins însă destul de repede și contraatacurile constănțenilor au făcut din nou ravagii în defensiva adversă. După o nouă ratare a lui Gabi Iancu, alb-albaștrii au mai punctat o dată, în minutul 74, tot prin execuție spectaculoasă, puștiul Iustin Doicaru trimițând superb din lateral, la colțul lung. Până la final, scorul a rămas neschimbat, chiar dacă băieții lui Gică Hagi au mai avut câteva oportunități de a înscrie. Ultimul fluier a consfințit cea mai clară victorie obținută de Farul în acest sezon, dar și calificarea echipei din orașul de la malul mării în sferturile de finală ale Cupei României, de pe primul loc în Grupa C. Astfel, constănțenii vor juca pentru un loc în semifinale competiției pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Reșița sau Unirea Alba Iulia, cele două formații din Liga a 2-a urmând să joace un meci de baraj.

Au jucat pentru Farul: Ducan – Dănuleasa, Larie, Gustavo (55 Țîru), Buta – Radaslavescu, N.Popescu (70 Dican), Casap (55 Vînă) – Ciobanu (70 Doicaru), Iancu, Cojocaru (76 Stoian).

Celelalte rezultate din ultima etapă: Poli Iași – FC Hermannstadt 0-0, Sănătatea Servicii Publice Cluj – Unirea Ungheni 1-1. Clasament Grupa C: 1. Farul Constanța 5p (7-3), 2-3. Poli Iași 5p (3-2), 2-3. FC Hermannstadt 5p (3-2), 4-5. Sănătatea Servicii Publice Cluj 2p (3-4), 4-5. Unirea Ungheni 2p (3-4). 6. UTA Arad 2p (3-7).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Transferuri de top la CSM Constanța! Campioana reintră în lupta pentru titlu!

0
Cele patru baschetbalistele străine cu CV-uri impresionante vor debuta pentru echipa pregătită de Alina Șerban și Norbert Kovasch în meciul de duminică împotriva celor...

CSM Constanța luptă vineri cu Dinamo în primul tur al Cupei României

0
Întărită prin venirea americancei Moriah Elisaia Seleisa, echipa pregătită de Florin Voinea și Radu Began încearcă să-și asigure un loc în sferturile de finală...

Farul și-a trimis tinerii de perspectivă să joace în ligile inferioare

0
Alb-albaștrii i-au împrumutat pe puștii crescuți în Academia Hagi, pentru a prinde experiență la nivel de seniori în meciurile oficiale În această iarnă, Farul Constanța...

Nici cu întăriri nu s-a putut! CSM Constanța, învinsă în sferturile Cupei României la...

0
Chiar dacă a transferat peste noapte un jucător american, echipa pregătită de Valentin Boian a cedat în duelul cu CSM Târgu Mureș Baschetbaliștii de la...

Președintele de onoare de la CS Pantheon Constanța, George Teșeleanu, invitat special la Paris...

0
Constănțeanul s-a întâlnit în capitala Franței cu mari personalități ale judo-ului mondial, în frunte cu Marius Vizer, președintele IJF, și Laszlo Toth, presedintele EJU Președintele...

Egal fără goluri pentru Axiopolis Cernavodă în amicalul de la Fetești

0
Fără mai mulți jucători de bază, Șoimii au remizat în a patra partidă de verificare din pauza competițională  Pe un ger patrunzător și un teren...