Echipa pregătită de George Buricea a fost sancționată de federație, după ce clubul a pierdut litigiul cu Laurențiu Toma
Neplătiți de patru luni, handbaliștii de la CSM Constanța primesc o nouă lovitură. Echipa pregătită de George Buricea a mai pierdut un punct în clasamentul Ligii Naționale din cauza litigiului dintre club și Laurențiu Toma. Cel din urmă a câștigat la comisiile federației o sumă considerabilă, după ce clubul nu i-a achitat salariile restante din postura de membru al staff-ului tehnic. Oficialii de la CSM Constanța au atacat decizia atât pe plan sportiv, cât și pe cel juridic, anunțând chiar că au depus plângeri penale împotriva fostului căpitan al naționalei României, dar situația a rămas neschimbată.
Astfel, CSM Constanța a fost penalizată cu un punct și obligată să achite datoria, urmând să piardă câte un punct la 10 zile, dacă nu va pune în practică hotărârea federație. Aflată într-o criză financiară gravă, gruparea din orașul de la malul mării nu s-a conformat în termenul stabilit, iar vicecampioana României a fost sancționată din nou cu pierderea unui punct, dintre cele câștigate pe teren. Penalizarea a fost deja operată în clasamentul Ligii Naționale, unde CSM Constanța ocupă în acest moment locul 5, cu 29 de puncte, față de cele 31 de puncte cucerite în cele 14 meciuri disputate.
Mai mult, constănțenii vor mai pierde un punct la începutul anului viitor, fiind puțin probabil ca datoria către Laurențiu Toma să fie stinsă în zilele următoare, ținând cont atât de problemele financiare ale clubului, dar și de schimbările la nivel de conducere. Directorul CSM Constanța, Andrei Talpeș, își va pierde funcția începând cu 1 ianuarie, iar înlocuitorul său, cel mai probabil actualul consilier local Mihai Ochiuleț, va fi instalat la mijlocul lunii ianuarie. Singura soluție rapidă de a rezolva situația ar fi o negociere cu Laurențiu Toma privind o reeșalonare a datoriilor, astfel încât CSM Constanța să nu mai piardă puncte în clasament.