vineri, februarie 14, 2025
spot_img
AcasăSporturiJucătorii de la Farul au efectuat sâmbătă dimineață obișnuita vizită medicală

Jucătorii de la Farul au efectuat sâmbătă dimineață obișnuita vizită medicală

Alb-albaștrii vor susține în cursul după-amiezii primul antrenament din acest an, la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu 

Scurta vacanță de iarnă a jucătorilor de la Farul Constanța s-a încheiat, iar alb-albaștrii s-au reîntâlnit sâmbătă dimineață la Spitalul OCH. Băieții lui Gică Hagi au efectuat obișnuita vizita medicală, la care au fost prezenți 31 de fotbaliști, printre care și câțiva dintre juniorii din cadrul Academiei Hagi. Singurul absent a fost Dragoș Nedelcu, aflat în recuperare după operație la genunchi suferită la finalul anului trecut.

Lot prezent la vizita medicală – portari: Alexandru Buzbuchi, Răzvan Ducan, David Barbu; jucători de câmp: Ionuț Cercel, Dan Sîrbu, Mihai Bălașa, Bogdan Țîru, Ionuț Larie, Gustavo Marins, Gabriel Dănuleasa, Cristi Ganea, Gabriel Buta, Victor Dican, Nicolas Popescu, Ionuț Vînă, Carlo Casap, Eduard Radaslavescu, Andrei Ciobanu, Luca Banu, Narek Grigoryan, Gabriel Iancu, Iustin Doicaru, Ionuț Cojocaru, Alexandru Stoian, Patrick Budescu, Costyn Gheorghe, Luca Băsceanu, Ianis Avramescu, Denis Alibec, Rivaldinho, Robert Mustacă.

În cursul după-amiezii de sâmbătă, constănțenii vor efectua primul antrenament din acest an, la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu. De altfel, Farul va rămâne acasă pe toată perioada pregătirii centralizate, până la reluarea Superligii, programată pe 20 ianuarie, când vor întâlni pe teren propriu pe UTA Arad, în etapa a 22-a. Alb-albaștrii vor susține un singur meci amical, cu vicecampioana Bulgariei, Cerno More Varna, pe 11 ianuarie.

Sursă foto: Farul Constanța

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Transferuri de top la CSM Constanța! Campioana reintră în lupta pentru titlu!

0
Cele patru baschetbalistele străine cu CV-uri impresionante vor debuta pentru echipa pregătită de Alina Șerban și Norbert Kovasch în meciul de duminică împotriva celor...

CSM Constanța luptă vineri cu Dinamo în primul tur al Cupei României

0
Întărită prin venirea americancei Moriah Elisaia Seleisa, echipa pregătită de Florin Voinea și Radu Began încearcă să-și asigure un loc în sferturile de finală...

Farul și-a trimis tinerii de perspectivă să joace în ligile inferioare

0
Alb-albaștrii i-au împrumutat pe puștii crescuți în Academia Hagi, pentru a prinde experiență la nivel de seniori în meciurile oficiale În această iarnă, Farul Constanța...

Nici cu întăriri nu s-a putut! CSM Constanța, învinsă în sferturile Cupei României la...

0
Chiar dacă a transferat peste noapte un jucător american, echipa pregătită de Valentin Boian a cedat în duelul cu CSM Târgu Mureș Baschetbaliștii de la...

Președintele de onoare de la CS Pantheon Constanța, George Teșeleanu, invitat special la Paris...

0
Constănțeanul s-a întâlnit în capitala Franței cu mari personalități ale judo-ului mondial, în frunte cu Marius Vizer, președintele IJF, și Laszlo Toth, presedintele EJU Președintele...

Egal fără goluri pentru Axiopolis Cernavodă în amicalul de la Fetești

0
Fără mai mulți jucători de bază, Șoimii au remizat în a patra partidă de verificare din pauza competițională  Pe un ger patrunzător și un teren...