vineri, februarie 14, 2025
spot_img
AcasăSporturiFetele de la CSM Constanța joacă sâmbătă împotriva giuleștencelor în Sala Sporturilor

Fetele de la CSM Constanța joacă sâmbătă împotriva giuleștencelor în Sala Sporturilor

Tânăra echipă echipă antrenată de Alina Șerban și Norbert Kovasch întâlnește pe Rapid București, la care evoluează patru foste jucătoare, iar managerul este fostul director al clubului constănțean, Andrei Talpeș 

După șocul de la începutul anului, când aproape toate jucătoare care au cucerit titlul de campioană în sezonul au părăsit echipa, CSM Constanța joacă pentru prima oară în Sala Sporturilor. Mai mult, ironia face ca adversară să-i fie Rapid București, formație la care manager este fostul director al clubului constănțean, Andrei Talpeș, pe banca tehnică a fost numit fostul antrenor de la Constanța, Alex Olteanu, și care doar ce a legitimat patru dintre fostele baschetbalistele de la gruparea din orașul de la malul mării. Astfel, Annemarie Godri-Părău, Gabriela Mărginean, Zada Williams și Andela Delic au fost prezentate oficial vineri și vor evolua în actuala ediție a Ligii Naționale pentru giuleștencelor.

În aceste condiții, puștoaicele antrenate de Alina Șerban și Norbert Kovasch nu au nicio șansă în partida programată sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor, chiar dacă le vor avea alături pe mult mai experimentatele Gabi Irimia și Anisia Croitoru. Oaspetele oricum plecau din postura de mari favorite, chiar și fără proaspetele achiziții. Indiferent însă de rezultat, pentru tinerele jucătoare de la CSM Constanța va fi o nouă experiență care le va folosi pe viitor și vor avea ocazia de a juca în premieră în fața propriilor fani în prima ligă.

Celelalte meciuri ale etapei – sâmbătă, ora 19.00: Sepsi Sfântu Gheorghe – FCC Baschet UAV Arad, duminică, ora 14.30: CS Universitar Brașov – CSM Târgoviște. Partida U Cluj – Agronomia București 82-57 s-a disputat vineri. Clasament: 1. CSM Târgoviște 16p (9m), 2. Sepsi Sfântu Gheorghe 16p (9m), 3. FCC Baschet UAV Arad 16p (9m), 4. CSM Constanța 14p (8m), 5. Rapid București 13p (9m), 6. U Cluj 13p (10m), 7. Agronomia București 12p (10m), 8. CS Universitar Brașov 8p (8m).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Transferuri de top la CSM Constanța! Campioana reintră în lupta pentru titlu!

0
Cele patru baschetbalistele străine cu CV-uri impresionante vor debuta pentru echipa pregătită de Alina Șerban și Norbert Kovasch în meciul de duminică împotriva celor...

CSM Constanța luptă vineri cu Dinamo în primul tur al Cupei României

0
Întărită prin venirea americancei Moriah Elisaia Seleisa, echipa pregătită de Florin Voinea și Radu Began încearcă să-și asigure un loc în sferturile de finală...

Farul și-a trimis tinerii de perspectivă să joace în ligile inferioare

0
Alb-albaștrii i-au împrumutat pe puștii crescuți în Academia Hagi, pentru a prinde experiență la nivel de seniori în meciurile oficiale În această iarnă, Farul Constanța...

Nici cu întăriri nu s-a putut! CSM Constanța, învinsă în sferturile Cupei României la...

0
Chiar dacă a transferat peste noapte un jucător american, echipa pregătită de Valentin Boian a cedat în duelul cu CSM Târgu Mureș Baschetbaliștii de la...

Președintele de onoare de la CS Pantheon Constanța, George Teșeleanu, invitat special la Paris...

0
Constănțeanul s-a întâlnit în capitala Franței cu mari personalități ale judo-ului mondial, în frunte cu Marius Vizer, președintele IJF, și Laszlo Toth, presedintele EJU Președintele...

Egal fără goluri pentru Axiopolis Cernavodă în amicalul de la Fetești

0
Fără mai mulți jucători de bază, Șoimii au remizat în a patra partidă de verificare din pauza competițională  Pe un ger patrunzător și un teren...