Șoimii antrenați de Petre Grigoraș vor susține 7 partide de verificare până la reluarea campionatului, programată pe 1 martie
După lună și jumătate de vacanță, Axiopolis Cernavodă a început luni pregătirea pentru a doua parte a campionatului Ligii a 3-a. Antrenorul Petre Grigoraș și-a chemat elevii pentru un prim antrenament, de acomodare la efort, efectuat pe stadionul din Trust. Șoimii vor continua pregătirea la Cernavodă până la 1 martie, când este programat primul meci oficial, perioadă în care vor susține mai multe partide de verificare.
Prima este programată sâmbătă, de la ora 11.00, la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu, în compania juniorilor sub 16 17 ani de la Farul Constanța. Pentru următoarea sâmbătă, pe 1 februarie, se încearcă găsirea unui adversar, în caz contrar urmând să aibă loc un amical cu echipa a doua a clubului, aflată pe locul 3 în Seria Nord a Ligii a V-a. Apoi, în două săptămâni, Șoimii vor susține alte cinci întâlniri: pe 8 februarie, cu CS Medgidia (locul 9 în Seria a 3-a a Ligii a 3-a), pe 12 februarie, cu CSM Fetești (locul 10 în Seria a 3-a a Ligii a 3-a), locațiile ambelor partide urmând să fie stabilite în zilele următoare, pe 15 februarie, cu Recolta Gheorghe Doja (locul 2 în Seria a 3-a a Ligii a 3-a), pe stadionul „Centenar” din Cumpăna, unde adversarii se află în cantonament, pe 19 februarie, cu Aurora 23 August (locul 6 în Liga a IV-a), în deplasare, și pe 22 februarie, cu Poseidon Limanu (locul 3 în Liga a IV-a), pe teren propriu.
Aflată pe locul 8 în clasamentul Seriei a 3-a cu trei runde înainte de finalul sezonului regulat al Ligii a 3-a, Axiopolis Cernavodă are ca obiectiv pentru partea a doua a campionatului o clasare cât mai bună în play-out. În prima rundă din acest an, Șoimii joacă pe teren propriu, pe 1 martie, cu liderul SC Popești-Leordeni, în etapa a 16-a.