Echipa pregătită de Valentin Boian speră să oprească seria neagră din Liga Națională, care le-a adus 6 înfrângeri consecutive
Cu un lot subțire, atât numeric, cât și valoric, și cu restanțe salariale de peste 3 luni la jucători, CSM Constanța se îndreaptă către ultimul loc în clasamentul Ligii Naționale masculine de baschet. În ciuda eforturilor depuse de elevii lui Valentin Boian, formația din orașul de la malul mării are o singură victorie în ultimele 9 etape, iar viitorul nu arată deloc promițător. Constănțenii încearcă să stopeze seria neagră în meciul cu Steaua București, programat vineri, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor, în etapa a 19-a. Cele două combatante sunt despărțite de doar două puncte în clasament, dar oaspeții au un meci mai puțin disputat. În tur, bucureștenii s-au impus la limită, 83-82, punctul decisiv fiind reușit cu doar 7 secunde înainte de final.
Celelalte meciuri ale etapei – sâmbătă, ora 16.30: Dinamo București – SCM Timișoara, ora 18.00: CSM Târgu Mureș – CSM Petrolul Ploiești, FC Argeș – U Cluj, ora 19.00: BC CSU Sibiu – CSM Galați, Rapid București – CS Râmnicu Vâlcea, ora 20.45: CSO Voluntari – CSM CSU Oradea, luni, ora 19.00: CSM Corona Brașov – SCMU Craiova.
Clasament: 1. CSM CSU Oradea 33p (17m), 2. CSO Voluntari 32p (18m), 3. FC Argeș 30p (18m), 4. CSM Corona Brașov 30p (18m), 5. Rapid București 30p (18m), 6. CS Râmnicu Vâlcea 29p (17m), 7. U Cluj 28p (16m), 8. CSM Târgu Mureș 27p (18m), 9. SCMU Craiova 27p (18m), 10. SCM Timișoara 26p (18m), 11. Dinamo București 24p (18m), 12. BC CSU Sibiu 23p (18m), 13. Steaua București 23p (17m), 14. CSM Galați 21p (18m), 15. CSM Constanța 21p (18m), 16. CSM Petrolul Ploiești 19p (17m).