Vicecampioana României se dezintegrează la finalul sezonului, mai mulți jucători urmând să părăsească echipa pregătită de George Buricea
Vicecampioana României, CSM Constanța, rămâne fără doi dintre cei mai buni jucători din lot la finalul actualei ediții a Ligii Naționale. Căpitanul echipei pregătite de George Buricea, extrema dreapta Ionuț Nistor și interul stânga Andrei Buzle au semnat contracte cu marea rivală, Dinamo București. În vârstă de 30 de ani, Ionuț Nistor a bifat al șaptelea sezon la Constanța și a contribuit decisiv la performanțele obținut de echipa formația din orașul de la malul mării, fie că s-a numit HCDS Constanța sau CSM Constanța.
Andrei Buzle a ajuns sub comanda lui George Buricea în vara anului trecut, direct din Spania, de la Balonano Granollers.
Principalul motiv pentru care au ales să plece la Dinamo îl reprezintă problemele financiare cu care se confruntă clubul constănțean, existând restanțe financiare de patru luni. Noua conducere a reușit să achite doar două salarii și a promis că va încerca să ajungă la zi după aprobarea bugetului local. În plus, vor avea ocazia să joace la cel mai înalt nivel, în Liga Campionilor.
Din păcate, se pare că echipa se va dezintegra la finalul acestui campionat. Celor doi li se vor adăuga și alți jucători, centrul Andrei Drăgan, interul dreapta Mikalai Aliokhin și pivotul Gaston Mourino urmând să se despartă în curând de CSM Constanța. În aceste condiții, proiectul de la Constanța care a adus rezultate spectaculoase pe plan intern și internațional se va încheia cel tărziu în vară, când se pare că va pleca și actualul staff tehnic.










