La finalul acestui sezon, mare parte dintre jucători vor părăsi echipa, împreună cu staff-ul tehnic, iar CSM Constanța se va transforma într-o grupare de pluton în Liga Națională
Timp de două decenii, handbalul masculin constănțean a fost la cel mai înalt nivel, fie că echipa s-a numit HCM Constanța, HC Dobrogea Sud Constanța sau CSM Constanța. S-au cucerit titluri de campioană, s-au adus trofee în orașul de la malul mării și au fost obținute performanțe istorice în cupele europene. Cu o mică sincopă, cauzată de schimbările politice din fruntea instituțiilor publice care conduc orașul și județul, Constanța a fost mereu o forță în handbalul masculin românesc.
Situația se va schimba radical în această vară, când echipa se va dezintegra, urmând să-și piardă cei mai buni jucători, dar și staff-ul tehnic. Semnalul a fost dat de anunțul că Ionuț Nistor și Andrei Buzle au semnat deja cu Dinamo București. Este pentru prima oară în istorie când o mare rivală reușește să transfere de la Constanța. Și nu pe oricine, ci doi internaționali, Nistor fiind chiar căpitanul formației din orașul de la malul mării. Conducerea clubului, indiferent de cine s-a aflat pe scaunul de director, nu a permis niciodată ca o rivală, fie că a fost vorba de Dinamo, Steaua sau Minaur Baia Mare, să dea astfel de lovituri. Exemplul celor doi va fi luat, la finalul actualei ediții a Ligii Naționale, de cea mai mare dintre componenții lotului, cărora le expiră contractele. Dar care sunt cauzele acestui dezastru?
Buget redus – După ce a beneficiat de peste 50 de milioane de lei în 2023, CSM Constanța s-a trezit cu un buget mult mai mic în 2024. Peste 30 la sută din sumă a fost tăiată de autoritățile locale, iar impactul s-a simțit puternic în activitatea echipei. Nu au fost bani de salarii sau de transferuri, existând probleme și cu transportul sau cazarea în deplasări.
Lipsa de încredere – Din cauza conflictului deschis dintre autoritățile locale și fostul director al clubului, Andrei Talpeș, s-a ajuns la restanțe salariale de cinci luni. În tot acest timp, oficialitățile orașului au fost mai preocupate să schimbe conducerea clubului decât să rezolve problema salariilor. Jucătorii și antrenorii au fost nevoiți să trăiască din propriile economii, ajutați de familii, și s-au chinuit să-și plătească ratele la case sau alte bunuri.
Abia după cinci luni, Consiliul Local Constanța a găsit voința politică să-l schimbe pe Andrei Talpeș din fruntea clubului. Noul director, Mihai Ochiuleț, a achitat două salarii restante, dar sunt mari semne întrebare dacă se va ajunge la zi sau dacă se vor putea plăti contractele până la final. Pe lângă temerile că nu-și vor primi banii munciți, sportivii și antrenorii au simțit și o lipsă de respect față de toate eforturile pe care le fac.
Absența dorinței de performanță – Obișnuiți să lupte pentru trofee, handbaliștii și antrenorii au fost anunțați de Primarul Vergil Chițac că la Constanța nu se mai dorește performanță. Într-o declarație dată la finalul anului trecut, edilul a spus că bugetul local nu poate susține o echipă care să se lupte la titlul de campioană sau care să meargă în cupele europene, iar cei care vor mai mult trebuie să plece la alte cluburi. Mai mult, a dezvăluit că i-a cerut fostului director, Andrei Talpeș, să renegocieze contractele jucătorilor, pentru că sunt prea mari. În aceste condiții, este normal că jucătorii și antrenorii să se transfere la echipe care vor să joace la cel mai înalt nivel și care le plătesc salarii pe măsura valorii lor.
Lipsa unei săli polivalente – Sala Sporturilor din Constanța a fost inaugurată în urmă cu șapte decenii și a devenit un adevărat pericol pentru sănătatea sportivilor și a spectatorilor. Structura este afectată, astfel încât se văd cu ochiul liber crăpăturile din pereți, și nu există instalație de aclimatizare, fiind groaznic de cald vara și teribil de frig iarna. Nu mai vorbim despre dotări, care sunt la nivelul secolului trecut. Din acest motiv, în urmă cu ani buni, HCM Constanța a fost nevoită să se mute la Buzău pentru a juca în Liga Campionilor, o situație rușinoasă pentru un oraș atât de mare. Dar Sala Sporturilor este singura soluție, pentru că noua Sală Polivalentă rămâne o himeră. Pornit în mandatul fostului primar, Decebal Făgădău, proiectul nu s-a finalizat nici după 8 ani. Lucrările sunt blocate în acest moment, iar actuala administrație, în frunte cu primarul Vergil Chițac, nu a făcut nimic pentru a rezolva problemele. Drept urmare, construcția, ajunsă într-un stadiu avansat, a început să se degradeze. În aceste condiții, echipa de handbal nu a putut să treacă niciodată la nivelul următor, s-a anulat o șansă importantă să se atragă sponsorii și Constanța nu poate să găzduiască întreceri de top.











Trist