Echipa pregătită de Florin Voinea și Radu Began joacă pe terenul celor de la CSM București într-un meci decisiv pentru locul 6 în clasament
Fetele de la CSM Constanța dispută sâmbătă, în capitală, ultima partidă din sezonul regulat al Diviziei A1 feminine de volei. Formația antrenată de Florin Voinea și Radu Began întâlnește, de la ora 16.00, pe CSM București, în etapa a 21-a, iar un succes i-ar garanta, și din punct de vedere matematic, intrarea în play-off de pe locul 6 al clasamentului. Teoretic, constănțencele se luptă pentru această poziție cu CSM Târgoviște, față de care au un avans de 4 puncte, iar o victorie sâmbătă ar face să nu mai poată fi ajunse, chiar dacă au pauză în ultima rundă. În plus, dâmbovițencele ar trebui să câștige ambele jocuri pe care le mai au de disputat, în condițiile în care întâlnesc adversare mai bine cotate, Dinamo București și CSM Lugoj. Cealaltă formație aflată la 4 puncte în spatele echipei din orașul de la malul mării, Rapid București, stă în etapa de sâmbătă, astfel că iese din calcule. Cel mai important, CSM Constanța este favorită la victorie în duelul cu CSM București, astfel că este greu de crezut că mai poate rata locul 6 la finalul sezonului regulat. Drept urmare, în primul tur din play-off, elevele antrenorilor Florin Voinea și Radu Began vor da piept cu ocupanta locului 3, care se va alege între CSO Voluntari și CSM Corona Brașov.
Celelalte meciuri ale etapei – sâmbătă, ora 14.00: Dinamo București – CSM Târgoviște, ora 18.00: FC Argeș – CSO Voluntari, ora 19.30: U Cluj – CSM Corona Brașov, duminică, ora 12.30: CSM Lugoj – CSM Volei Alba-Blaj. Rapid București stă.
Clasament: 1. CSM Volei Alba-Blaj 45p, 2. Dinamo București 45p, 3. CSO Voluntari 41p, 4. CSM Corona Brașov 39p, 5. CSM Lugoj 35p, 6. CSM Constanța 28p, 7. CSM Târgoviște 24p, 8. Rapid București 24p, 9. CSM București 9p, 10. U Cluj 6p, 11. FC Argeș 4p.