duminică, iulie 13, 2025
spot_img
AcasăSporturiProtest pe teren! CSM Constanța a mimat handbalul o repriză și a...

Protest pe teren! CSM Constanța a mimat handbalul o repriză și a pierdut la Odorheiul Secuiesc!

Cu restanțe salariale de patru luni, atmosferă tensionată în vestiar și numeroase accidentări, vicecampioana României a cedat pe terenul penultimei clasate în Liga Națională 

Situația celei mai de succes echipe din sportul constănțean din ultimele decenii este din ce în ce mai gravă. Dupa ce a adus titluri de campioană, nenumărate trofee și performanțe istorice pe plan european, handbalul masculin constănțean se scufundă. Neplătiți de luni bune, decimați de accidentări, motiv pentru care au lipsit Dani Vasile, Andrei Buzle și Alexandru Andrei, și cu un vestiar rupt din cauza tensiunilor provocate de problemele financiare, CSM Constanța a pierdut vineri pe terenul penultimei clasate în Liga Națională, CSM Odorheiul Secuiesc, cu 28-23, în etapa a 16-a. Evoluția băieților lui George Buricea nu a fost doar slabă, ci lipsită de dorință, până la urmă o reacție normală în condițiile în care mulți dintre ei au fost nevoiți să se împrumute pentru a putea să-și întrețină familiile în ultima jumătate de an. De altfel, din această cauză, mare parte nu-și vor prelungi contractele în această vară, chiar și antrenorul constănțean urmând să plece de la Constanța la finalul actualei ediții de campionat.

Pentru oricine cunoaște măcar un pic de handbal, a fost evident că handbaliștii constănțeni au făcut act de prezență în prima repriză. Vicecampionii României s-au apărat lejer, le-au oferit mingea adversarilor în câteva rânduri, iar în atac au irosit ocaziile cu seninătate. Lăsat singur, Vlad Rusu nu prea a avut ce face în poartă și așa s-a ajuns ca gazdele să conducă cu 4-0 în startul întâlnirii. Lipsa de reacție a jucătorilor a fost observată și de George Buricea, care a cerut time-out după doar 4 minute, începându-și discursul dur cu o întrebare relevantă: „Aliokhin, ai vreo problemă?”. Apoi, i-a certat și pe ceilalți, însă lucrurile nu s-au schimbat pe teren, iar primul gol al formației din orașul de la malul mării a venit după mult de 6 minute de joc, dintr-o aruncare de la 7 metri executată de Valentino Ravnic. Mai mult, primul gol din acțiune a venit mult mai târziu, după 10 minute, fiind reușit de tânărul Rareș Ștefan. De parcă nu ar fi fost de ajuns, Gabi Ilie a văzut cartonașul roșu în minutul 14, destul de ușor, după ce și-a lovit un adversar la nivelul feței. Drept urmare, ardelenii au continuat să se distanțeze pe tabela de marcaj, iar la pauză au avut un avantaj cu totul neașteptat, 18-12.

La reluare, constănțenii au revenit cu o altă atitudine, agresivi în apărare și tăioși în ofensivă, și au dat semnalul revenirii, marcând primele trei goluri ale reprizei secunde. Chiar dacă au făcut un pas în spate, pe fondul unei duble inferiorități numerice, băieții lui George Buricea au părut să lupte pentru victorie. Ratările, inclusiv de la linia de 7 metri, și greșelile copilărești le-au blocat însă o revenire de 3 puncte. Au fost nevoiți să se recunoască învinși, după un final haotic, și devine tot mai clar că obiectivul de a încheia sezonul cu o medalie nu mai este de actualitate.

Au marcat pentru CSM Constanța: Komogorov 7g, Ravnic 4g, Nistor 3g, R. Ștefan 2g, Aliokhin 2g, Chikovani 1g, Drăgan 1g, Mourino 1g, Szasz 1g, Stankovic 1g.

Celelalte meciuri ale etapei – sâmbătă, ora 17.30: CSM București – AHC Potaissa Turda, ora 18.00: HC Buzău – CSM Vaslui, CSM Făgăraș – CSU din Suceava, CSM Bacău – Politehnica Timișoara, duminică, ora 17.00: Dinamo București – CSM Focșani. Meciul Steaua București – CS Minaur Baia Mare 26-26 s-a disputat în devans.

Clasament: 1. Dinamo București 43p (15m), 2. AHC Potaissa Turda 36p (14m), 3. CS Minaur Baia Mare 35p (16m), 4. HC Buzău 33p (15m), 5. CSM Constanța 29p (16m), 6. CSM București 25p (15m), 7. CSU din Suceava 22p (15m), 8. CSM Vaslui 20p (15m), 9. CSM Bacău 16p (15m), 10. Politehnica Timișoara 14p (15m), 11. CSM Focșani 13p (15m), 12. Steaua București 12p (17m), 13. CSM Odorheiul Secuiesc 11p (16m), 14. CSM Făgăraș 0p (15m).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.