Sportivul în vârstă de 18 ani, antrenat de Nicolae Sandu, a cucerit titlul național în proba de 1500 metri atât la seniori, cât și la sub 23 de ani
Proaspăt medaliat cu bronz la Campionatele Balcanice de atletism în sală sub 20 de ani, Mihai Alin Șavlovschi a revenit cu succes în competițiile interne. Sportivul de la CS Medgidia a strălucit la etapa finală a Campionatelor Naționale de atletism în sală la seniori și sub ani, desfășurate la finalul săptămânii trecute la București. Atletul în vârstă de 18 ani a dominat proba de 1500 metri, cucerind medalia de aur atât la seniori, cât și sub 23 de ani. Mai mult, a urcat pe podium și în proba de 3000 metri, unde a obținut medalia de bronz la ambele categorii de vârstă.
„Campionatul Național de atletism în sală pentru seniori și tineret sub 23 de ani, a reconfirmat, dacă mai era nevoie, că există o generație de juniori, cei născuți 2005-2006, care prin rezultatele obținute vin alături de puținii seniori care încă mai practică atletismul. Generația de sportivi născuți în anii 2004-2005- 2006, care au obținut rezultate foarte bune, dominând probele chiar și acolo unde seniorii sau cei de U23 ar fi trebuit să fie senatori de drept. De această generație de copii ar trebui avut grijă, deoarece în ei se pun speranțele pentru Jocurile Olimpice din 2028, de la Los Angeles. Alin a făcut o cursă excepțională în proba de 1500 metri, probă care nu este specialitatea lui, având proba favorită 3000 metri obstacole, pentru care facem pregătirea specifică. Ne pregătim pentru Campionatul European sub 20 de ani, din Finlanda, de la Tampere, din luna august, unde sperăm să obținem un rezultat foarte bun”, a spus antrenorul campionului, Nicolae Sandu, pentru aimx.ro.