miercuri, februarie 11, 2026
spot_img
AcasăSporturi6 jucători de la CSM Constanța, convocați la naționala masculină de handbal...

6 jucători de la CSM Constanța, convocați la naționala masculină de handbal a României

Selecționerul George Buricea, care antrenează și vicecampioana României, a chemat 20 de jucători pentru „dubla” cu Israel

Aflată pe ultimul loc al Grupei a 8-a în preliminariile Campionatului European din 2026, fără niciun punct după primele două etape, naționala masculină de handbal a României se pregătește pentru meciurile care o pot readuce în cărțile calificării. Tricolorii dispută, pe 13 și 16 martie, o „dublă” cu Israel, iar obiectivul este să obțină două victorii. Selecționerul George Buricea a convocat 20 de jucători pentru această acțiune, dintre care 6 de la echipa de club pe care o antrenează, CSM Constanța. Astfel, la reunirea lotului, programată pe 9 ianuarie, se vor prezenta extrema dreapta Ionuț Nistor, interii Andrei Buzle și Gabi Ilie, centrul Andrei Drăgan, extrema stânga Alexandru Andrei și pivotul Andras Szasz. Lipsesc doi dintre constănțenii obișnuiți cu convocări le, portarul Dan Vasile, care se confruntă cu probleme medicale, și centrul Călin Căbuț, proaspăt revenit după o accidentare.

Reprezentativa tricoloră joacă primul meci cu Israel în deplasare, pe teren neutru, la Kraljevo, în Serbia, pe 13 martie, de la ora 21.00, în timp ce returul este programat pe 16 martie, de la ora 18.00, la Mioveni.

Sursă foto: FRH

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.