Alb-albaștrii l-au adus pe ucraineanul Daniel Kiwinda, care a fost legitimat ultima oară în Ungaria
Cu doar câteva zile înaintea ultimei etape din sezonul regulat al Superligii, Farul Constanța a făcut o achiziție neașteptată. Alb-albaștrii l-au transferat pe Daniel Kiwinda, un atacant în vârstă de 20 de ani, care a semnat un contract valabil până în vara anului 2027. Jucătorul născut la Kharkov, în Ucraina, era liber de contract de la începutul acestui an, după a fost legitimat în prima parte a sezonului la formația maghiară Fehervar, pentru care nu a jucat însă vreun meci. Astfel, este greu de crezut că îi va putea ajuta pe constănțeni în play-out, fiind, mai degrabă, un pariu pentru campionatul viitor.
Noul elev a lui Gică Hagi și-a făcut junioratul la FK Dnipro și DAF Dnipro, iar apoi a debutat pentru Dnipro-1, continuatoarea binecunoscutei Dnipro Dnipropetrovsk. În sezonul 2021-2022, a fost golgheterul campionatului U19 din Ucraina, cu 14 reușite, și are selecții pentru reprezentativele de juniori sub 16 ani și sub 18 ani din țara vecină.
Sursă foto: captură Farul TV










