Cu un parcurs mult sub așteptări în acest an în Liga Națională, elevii lui George Buricea riscă să piardă și locul 5 din clasament
Cu 6 etape înainte de finalul sezonului Ligii Naționale masculine de handbal, CSM Constanța a rămas doar cu șanse teoretice la un loc pe podium. Echipa pregătită de George Buricea a înregistrat trei rezultate șocante în acest an, toate în fața unor echipe din partea inferioară a clasamentului, eșecuri cu Steaua București și CSM Odorheiul Secuiesc și egal cu CSM Vaslui, ultimul în urmă cu doar trei zile, ceea ce a îndepărtat-o de obiectivul fixat pentru actuala ediție de campionat. Mai mult, a ratat și prezența în Final Four-ul Cupei României, după aruncări de la 7 metri, ceea ce a afectat și mai mult moralul jucătorilor, care oricum la finalul sezonului vor părăsi echipa.
În aceste condiții, constănțenii au o misiune extrem de dificilă pe terenul celor de la CSU din Suceava, în partida de miercuri de la ora 17.30, din etapa a 21-a. Conform programării, CSM Constanța este considerată gazdă, după ce în tur, la cererea clubului din orașul de la malul mării, angrenat în acel moment în cupele europene, întâlnirea care ar fi trebuit să aibă la în fieful moldovenilor s-a disputat în Sala Sporturilor din Constanța. Aflată pe locul 5, la 8 puncte în spatele celor de la CS Minaur Baia Mare, care au și un meci mai puțin disputat, constănțenii au nevoie de un succes care să le consolideze actuala poziție și să le mai dea speranțe la o revenire miraculoasă în clasament. În tur, CSM Constanța a făcut egal pe teren propriu cu sucevenii 30-30.
Celelalte meciuri ale etapei – vineri, ora 17.30: Politehnica Timișoara – CSM Vaslui, sâmbătă, ora 17.30: Dinamo București – CSM București, ora 18.00: CSM Odorheiul Secuiesc – HC Buzău, ora 18.30: CSM Focșani – CSM Făgăraș, duminică, ora 17.30: CSM Bacău – Steaua București, miercuri, 9 aprilie: CS Minaur Baia Mare – AHC Potaissa Turda.
Clasament: 1. Dinamo București 55p (19m), 2. Potaissa Turda 46p (19m), 3. HC Buzău 45p (20m), 4. CS Minaur Baia Mare 44p (19m), 5. CSM Constanța 36p (20m), 6. CSM București 32p (20m), 7. CSU din Suceava 28p (19m), 8. CSM Bacău 25p (20m), 9. CSM Vaslui 21p (20m), 10. Poli Timișoara 18p (20m), 11. CSM Focșani 17p (20m), 12. Steaua București 16p (20m), 13. CSM Odorheiul Secuiesc 15p (20m), 14. CSM Făgăraș 0p (20m).