Șoimii pleacă din postura de favoriți în duelul de pe terenul ultimei clasate în Seria a 3-a a Ligii a 3-a
După ce a debutat cu un egal la Băneasa în play-out-ul Seriei a 3-a a Ligii a 3-a, Axiopolis Cernavodă joacă tot în deplasare și în etapa a 2-a din această fază a campionatului. Echipa pregătită de Petre Grigoraș evoluează sâmbătă, de la ora 15.00, pe terenul ultimei clasate, CSM Fetești. Calculele hârtiei îi indică pe oaspeți drept mari favoriți la victorie, dar ialomițenii au obținut două rezultate surprinzătoare în finalul sezonului regulat, impunându-se în ultima rundă în fieful uneia dintre participantele în play-off, Recolta Gheorghe Doja. Astfel, Șoimii nu trebuie să-și subestimeze adversarii, pentru a obține un succes care să-i aducă și mai aproape de îndeplinirea obiectivului, menținerea în Liga a 3-a.
„Este o altă echipă față de prima parte a campionatului, au mai venit câțiva jucători și sunt mai organizați, astfel că nu vom avea un meci ușor. Mergem însă cu gândul la victorie, așa cum abordăm fiecare meci”, a spus antrenorul Petre Grigoraș, care nu-l va putea folosi în continuare pe portarul Alexandru Micu, accidentat. În cele două meciuri din sezonul regulat, Axiopolis Cernavodă s-a impus de fiecare dată, 3-1 pe teren propriu și 3-0 în deplasare, iar amicalul disputat de cele două formații în iarnă, la Fetești, s-a încheiat la egalitate, 0-0.
Vineri s-a disputat partida Înainte Modelu – Agricola Borcea 1-0, iar sâmbătă, de la ora 15.00, are loc întâlnirea CS Medgidia – Gloria Băneasa. Clasament play-out: 1. Înainte Modelu 34p (2m), 2. Agricola Borcea 30p (2m), 3. Gloria Băneasa 26p (1m), 4. Axiopolis Cernavodă 20p (1m), 5. CS Medgidia 15p (1m), 6. CSM Fetești 4p (1m).
Sursă foto: Suporter Șoimii – Axiopolis Cernavodă










