Patru formații se duelează pentru primul loc în Seria Nord, în timp ce liderele Seriei Sud și Seriei Vest au scăpat în câștigătoare
Disputată duminică, etapa a 17-a a Ligii a V-a a limpezit și mai mult, dacă mai era nevoie, situația în privința câștigătoarelor din Seria Sud și Seria Vest. Gloria Albești a mai bifat 3 puncte, în deplasarea de la Costinești, și are un avans considerabil, 13 puncte, față de a doua clasată, Sparta Techirghiol 2, care a terminat la egalitate derby-ul din deplasare cu Progresul Osmancea. Un avantaj și mai mare are Viitorul Cobadin, cu victoriile pe linie în acest sezon și care a stabilit scorul rundei, marcând de 12 ori în partida cu Marmura Deleni. Astfel, a ajuns la 15 puncte distanță de ocupanta poziției secunde, Trophaeum Adamclisi, care s-a impus în duelul pentru podium cu CS Peștera.
În schimb, în Seria Nord, un grup de patru echipe se luptă pentru primul loc al clasamentului. După două rezultate negative în primele meciuri din acest an, liderul Litoral Sport Corbu a bifat un succes important pe teren propriu, rămâne în fruntea ierarhiei. La egalitate de puncte, pe poziția a doua, se află Axiopolis Cernavodă 2, care a obținut o nouă victorie în deplasare, la Crucea. Tot pe teren străin s-a impus și ocupanta ultimei trepte a podiumului, Voința Siminoc, care a trecut la limită de Pescărușul Gîrliciu. În schimb, Danubius Rasova a făcut un pas greșit în propriul fief, doar egal cu Viitorul Fântânele.
Rezultatele etapei
Seria Nord: Flacăra Crucea – Axiopolis Cernavodă 2 1-3, Pescarul Ghindărești – Recolta Nicolae Bălcescu 3-4, Pescărușul Gîrliciu – Voința Siminoc 0-1, Litoral Sport Corbu – Real Năvodari 1-0, Voința Valu lui Traian – Viitorul Cuza Vodă 8-3, Danubius Rasova – Viitorul Fântânele 2-2, Dacia Mircea Vodă – Speranța Castelu 0-3. Clasament: 1. Litoral Sport Corbu 39p, 2. Axiopolis Cernavodă 2 39p, 3. Voința Siminoc 37p, 4. Danubius Rasova 36p, 5. Recolta Nicolae Bălcescu 32p.
Seria Sud: Inter Costinești – Gloria Albești 0-3, Viitorul Pecineaga – Luceafărul Amzacea 2-1, Progresul Osmancea – Sparta Techirghiol 2 1-1, AS Chirnogeni – Unirea Topraisar 2-2, CS Negru Vodă – Avântul Comana 2-3. Clasament: 1. Gloria Albești 48p, 2. Sparta Techirghiol 2 35p, 3. Progresul Osmancea 33p, 4. Avântul Comana 25p,
Seria Vest: CS Medgidia 2 – AS Ciocârlia 3-1, Viitorul Cobadin 2 – Marmura Deleni 12-3, Sport Prim Oltina – Sportul Tortoman 4-1, Inter Ion Corvin – AS Independența 3-2, Trophaeum Adamclisi – CS Peștera 3-1. Clasament: 1. Viitorul Cobadin 2 51p, 2. Trophaeum Adamclisi 36p, 3. Sport Prim Oltina 34p, 4. CS Peștera 34p, 5. Inter Ion Corvin 30p.
Sursă foto: Andreea Georgiana Prc










