Elevele antrenorilor Lenuța și Gheorghe Iordache luptă la finalul acestei săptămâni pentru prezența la turneul final al Campionatului Național
Calificată în faza semifinală a Campionatului Național de minivolei, Axiopolis Cernavodă dispută în acest final de săptămână partidele din Seria D, găzduite de Pitești. Fetele antrenate de Lenuța și Gheorghe Iordache își încep parcursul în lupta pentru un loc la turneul vineri, de la 15.30, când întâlnesc pe CSM București. Sâmbătă, de la ora 12.00, formația din Cernavodă joacă împotriva celor de la LPS Viitorul Pitești, iar de la ora 16.30, dau piept cu CSV Craiova. Duminică, de la ora 10.00, Axiopolis se duelează cu CSU Prahova, în ultimul meci din turneul semifinal de la Pitești.
Câștigătoarele celor 6 serii se vor califica direct la turneul final, în timp ce ocupantele pozițiolor secunde și cele mai bune două echipe de pe locul 3 vor merge la a doua fază semifinală.