Voleibalistele antrenate de Florin Voinea și Radu Began au cedat în trei seturi în deplasare, dar au șansa revanșei pe teren propriu
Finala pentru locul 5 în clasamentul Diviziei A1 feminine de volei, ultimul care asigură prezența în cupele europene, a debutat prost pentru CSM Constanța. Fetele pregătite de Florin Voinea și Radu Began au cedat clar în prima confruntare cu CSM Lugoj, disputată sâmbătă, în deplasare. Constănțencele au cedat cu 3-0, contând cu adevărat doar în al treilea set.
După ce au reușit să se țină aproape de adversare în primul set, până la 16-15, oaspetele au cedat total pe final, reușind să mai câștige un singur punct. Astfel, bănățencele s-au impus cu 25:16 și au continuat seria excelentă și în setul secund, când și-au trecut în cont primele 5 puncte. Drept urmare, nu le-a fost greu să-și mărească avantajul pe tabela de marcaj, 2-0 la seturi, după un categoric 25:14. Tot cu 5 puncte consecutive ale gazdelor a început și setul al treilea, unul în care CSM Lugoj a condus în permanență. Totuși, pe final, formația din orașul de la malul mării a recuperat spectaculos și le-a dat emoții adversarelor, apropiindu-se la un singur punct. Din păcate, nu a reușit să salveze prima minge de meci și a cedat cu 23-25, ratând șansa de a reintra în meci. Principale realizatoare de la CSM Constanța a fost Teodora Iancu, cu 10 puncte, urmată de Gabriela Bălae, cu 9l8 puncte.
Al doilea meci este programat sâmbătă, în Sala Sporturilor din Constanța, un eventual duel decisiv urmând să aibă loc la Lugoj, pe 16 aprilie.