Rutierul în vârstă de 20 de ani, a participat la dificila cursă din Italia, rezervată sportivilor de top sub 23 de ani, în tricoul echipei sale, Team Skyline
Considerat cel mai bun tânăr ciclist român, constănțeanul Mihnea Harasim a participat la finalul săptămânii trecute la una dintre cele mai puternice clasice din lume în această perioadă pentru rutieri sub 23 de ani. Sportivul care a concurat până la începutul acestui an pentru CSM Constanța în întrecerile interne, a luat startul la Trofeo Piva, o cursă pe distanța de 179,8 kilometri în provincia Vicenza din Italia. În tricoul americanilor de la Team Skyline, Mihnea, care va împlini 21 de ani la sfârșitul acestei luni, a rezistat condițiilor dure, și-a sprijinit colegii de echipă și a reușit să ajungă la final. A trecut linia de sosire pe locul 66, la 5 minute și 26 de secunde de învingător, o performanță excelentă, ținând cont că, din cei 175 de rutieri prezenți la start, doar 81 au încheiat cursa, restul fiind nevoiți să abandoneze pe traseu.
„Dacă vi se pare că sunt murdar, istovit și inabordabil, să știți că nu vă înșelați deloc! Să concurezi în Italia înseamnă mereu să ajungi la finish mahmur, ramolit și cu praf până în adâncul scalpului. Asta am experimentat eu, duminică, în Trofeo Piva, prima clasică italiană din programul meu de anul acesta, o cursă amețitor de grea pentru un tip de 75 kg, obligat să se cațere peste 3000 m elevație în 180 de kilometri …probabil zona specifică Prosecco-ului m-a motivat suficient de tare încât să ajung cu succes la finalul zilei. Forma este bună și pe ascensiunea potrivită, obiectivele mari se apropie ușor ușor, iar eu nu pot decât să fiu satisfăcut și să aștept următoarele clasice! Bineînțeles, toate astea după ce mă voi răsfăța cu un pahar”, a povestit cu umor constănțeanul.
Sursă foto: Ron Short