Elevii lui Valentin Boian speră să oprească seria înfrângerilor din Liga Națională masculină de baschet
Amenințată cu retrogradarea, după ce a obținut o singură victorie în ultimele 15 meciuri din Liga Națională masculină de baschet, CSM Constanța joacă vineri, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor, în etapa a 28-a. Echipa antrenată de Valentin Boian primește vizita ocupantei locului 5, CSM Corona Brașov, și își propune să facă o surpriză, chiar dacă adversarii sunt favoriți la victorie. „Am avut o serie de înfrângeri dure, dar cred că am jucat destul de bine săptămâna trecută, la Sibiu, și sperăm să construim pe acea evoluție și să menținem nivelul până la finalul sezonului regulat”, a declarat americanul Anders Nelson. „Va fi un meci tare, vom da tot ce putem pe teren și sperăm într-un rezultat cât mai bun. Așteptăm publicul la sală și o susținere puternică”, a completat Vitalie Balan. În tur, CSM Corona Brașov s-a impus clar pe teren propriu, cu 98-67.
Celelalte meciuri ale etapei – vineri, ora 18.00: CSM Petrolul Ploiești – Dinamo București, Rapid București – BC CSU Sibiu, U Cluj – SCM Timișoara, ora 19.00: FC Argeș – CSM Târgu Mureș, Steaua București – CS Râmnicu Vâlcea. Partida CSM CSU Oradea – CSM Galați 95-69 s-a disputat marți, iar jocul CSO Voluntari – SCMU Craiova 107-73 a avut loc joi.
Clasament: 1. CSM CSU Oradea 54p (28m), 2. CS Râmnicu Vâlcea 49p (27m), 3. U Cluj 49p (27m), 4. CSO Voluntari 48p (28m), 5. CSM Corona Brașov 45p (27m), 6. FC Argeș 44p (27m), 7. Rapid București 42p (27m), 8. SCMU Craiova 42p (28m), 9. SCM Timișoara 40p (27m), 10. CSM Târgu Mureș 38p (27m), 11. BC CSU Sibiu 38p (27m), 12. Dinamo București 38p (27m), 13. Steaua București 36p (27m), 14. CSM Galați 32p (28m), 15. CSM Constanța 31p (27m), 16. CSM Petrolul Ploiești 29p (27m).
Sursă foto/ BC CSU Sibiu