Băieții lui George Buricea au pierdut în Polonia, dar au fost ajutați de jocul rezultatelor și au prins ultimul loc care îi duce la turneul final
Pentru a doua ediție consecutivă, naționala masculină de handbal a României va fi prezentă la faza finală a Campionatului European. De această dată, cu George Buricea pe banca tehnică, cel a cărui carieră de jucător și antrenor se confundă cu cea a handbalului constănțean din ultimele decenii. În plus, la obținerea acestei performanțe au contribuit decisiv jucătorii de la CSM Constanța, nu mai puțin de 10 dintre ei fiind convocați de-a lungul campaniei din preliminarii. Din păcate, cu toții vor părăsi fosta vicecampioana la finalul actualului sezon, din cauza problemelor financiare întâmpinate în ultimul an.
Calificarea venit după un scenariu demn de filme lui Alfred Hitchcock, dar cu happy-end. Tricolorii avea nevoie de cel puțin un egal pe terenul Poloniei pentru a-și asigura la turneul final. După o primă repriză încheiată la o diferență minimă în favoarea gazdelor, 15-14, băieții lui George Buricea au părut să piardă ritmul, ajungând la patru lungimi în spatele adversarilor. Au revenit spectaculos și au preluat conducerea când mai erau 10 minute de joc. S-au mers apoi cap la cap, polonezii reușind să treacă din nou în avantaj în ultimul minut, 30-29. La ultima fază a partidei, România a ratat egalarea și totul părea pierdut, dar, din Portugalia, a venit vestea cea mare. În celălalt meci din grupă, lusitanii au învins reprezentativa Israelului, 34-33, cu un gol marcat în ultima secundă. Drept urmare, tricolorii au încheiat pe locul 3 și, grație punctelor acumulate, au prins ultimul bilet calificat pentru competiția care va avea loc anul viitor în Danemarca, Norvegia și Suedia.
Sursă foto: FRH










