luni, aprilie 27, 2026
spot_img
AcasăSporturiTrei medalii pentru fetele de la CSM Constanța la Europenele de tenis...

Trei medalii pentru fetele de la CSM Constanța la Europenele de tenis de masă la tineret

Elena Zaharia a cucerit aurul la dublu mixt, argintul la dublu feminin, alături de colega sa de club, Bianca Mei-Roșu, și bronzul la individual 

Constanța confirmă încă o dată că este capitala tenisului de masă feminin, în mare parte datorită antrenorului Viorel Filimon, care continuă să scoată campioane pe bandă rulantă. Deja consacrate pe plan continental la nivel de junioare și tineret, Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu, ambele de la CSM Constanța, ultima fiind pregătită de antrenoarea Anamaria Sebe, au impresionat la Campionatul European de tineret, desfășurat săptămâna trecută la Bratislava, în Slovacia. Ca și la ediția precedentă, Elena Zaharia s-au întors acasă cu trei medalii, câte una din fiecare metal. Astfel, după ce a cucerit, sâmbătă, titlul european la dublu mixt, alături de Darius Movileanu, constănțeanca a început ziua de duminică cu semifinala la individual, împotriva ucrainencei Veronika Matiunina. Chiar dacă a revenit în două rânduri și a reușit să egaleze, Elena Zaharia a cedat în urmă cu 3-4 (8-11, 6-11, 11-3, 11-9, 5-11, 11-7, 8-11) și a primit medalia de bronz. Tot duminică, dar în cursul după-amiezii, a revenit la masă alături de colega sa, Bianca Mei-Roșu, pentru finala de dublu feminin. Cele două constănțence s-au duelat cu perechea formată din Anna Hursey (Țara Galilor) și Mia Griesel (Germania). Campioanele continentale de la ultima ediție nu au reușit să-și apere titlul și au pierdut cu 3-0 (11-7, 11-9, 11-4), obținând astfel medaliile de argint.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.