Într-un moment critic pentru handbalul constănțean, Aihan Omer și Marius Stavrositu au acceptat să preia banca tehnică a echipei, chiar dacă nu au jucători, iar bugetul a fost înjumătățit față de sezonul trecut
În mai puțin de un an, handbalul constănțean a făcut un adevărat salt înapoi, trecând de la lupta pentru medalii și performanță în Europa la încercarea de a alcătui un lot și a se menține în Liga Națională. Mai exact, CSM Constanța a lăsat să-i scape unul dintre cele mai competitive loturi din campionat, care dădea cei mai mulți jucători la naționala masculină a României, plus un staff tehnic condus chiar de selecționerul tricolorilor, George Buricea. Nu a pregătit nimic în loc, desemnând noua conducere tehnică pe ultima sută de metri, fără să aibă vreun plan creionat în ceea ce privește transferurile pentru următorul sezon. Doi constănțeni cu o carte de vizită impresionantă au acceptat provocarea, din dorința de a nu lăsa handbalul din orașul de la malul mării să dispară. Multiplu campion național ca antrenor, inclusiv la HCM Constanța, și fost selecționer al naționalei României, Aihan Omer va îndeplini rolul de director tehnic, în timp ce Marius Stavrositu, jucător emblematic al fostei campioane HCM Constanța și unul dintre favoriții tribunelor, și-a asumat responsabilitatea de a fi antrenor principal. Cei doi au fost prezentați de directorul clubului constănțean, Mihai Ochiuleț, în cadrul unei conferințe de presă, în care au dezvăluit că obiectivul pentru viitoarea ediție de campionat va fi unul mult sub standardele cu care ne-a obișnuit handbalul constănțean în ultimele două decenii, menținerea în prima ligă.
Proiect pornit târziu
Ambii tehnicieni au explicat că, din punct de vedere sportiv, cea mai mare problemă este formarea lotului de jucători în acest moment. Pe lângă imaginea proastă cauzată de semnele de întrebare privind viitorul echipei, timpul pe care-l au la dispoziție este extrem de scurt, iar cea mai mare parte a handbaliștilor valoroși au semnat deja contracte pentru viitorul sezon. „Handbalul constănțean este în momentul actual într-o situație delicată, aș putea spune chiar critică. Totul trebuie luat de la zero, sunt foarte multe lucruri de pus la punct și de rezolvat. Împreună cu conducerea, încercăm să creionăm un lot de jucători, care să fie dornici de performanță, fără nume sonore, și să putem forma o echipă care să lupte de la egal la egal cu celelalte din Liga Națională. Este târziu și majoritatea jucătorilor au deja contracte, dar vom încerca să formăm un lot cu care să începem pregătirea. Suntem în discuții cu niște jucători care nu au semnat contracte cu alte echipe și care acceptă situația noastră actuală. Sunt și tineri, dar nu avem altă variantă. În 6 luni, echipa ar trebui să funcționeze așa cum ne dorim. Legat de viitor, deocamdată prezentul este cel mai important, iar din trecut trebuie să învățăm. Dorința tuturor este ca, în continuare, Constanța să aibă echipă de handbal, să rămână în prima ligă și, cu timpul, să revină la performanțele pe care le-a avut”, a spus Aihan Omer. „Mă bucur enorm că am reușit să mă întorc acasă. Am spus că visul meu că antrenor este ca, într-o zi, să câștig campionatul cu Constanța și pentru mine rămâne deschisă această oportunitate. Cu experiența domnului Profesor, cu entuziasmul meu, având în spate un club care ne susține, cred că vom face treabă bună. Singura mea problemă este că este destul de târziu. Este greu să formezi o echipă într-o lună de zile și este și mai greu să o faci să și joace. Nu mi-e frică de absolut nimeni, avem experiența necesară și sunt convins că acei băieți care vor veni la Constanța vor juca și cu sufletul. Este un an greu, dar vom face tot ce ne stă în putință să reușim și sunt convins că echipa Constanței va fi unde a fost și până acum. Avem un obiectiv și sunt convins că vom face totul să-l îndeplinim, să rămânem în prima ligă. Realist, cred că vom termina pe locurile 10-12. Dacă vom reuși să luăm jucători de valoare, voi spune însă altceva” a adăugat Marius Stavrositu, care a detaliat cum întârzierea debutului acestui proiect a afectat discuțiile pentru transferuri: „Avem bani să dăm, dar nu avem cui, pentru că majoritatea jucătorilor buni sunt deja semnați. Ieftin și bun, în sport, în momentul actual, nu știu dacă găsești. Noi nu am știut în ce bani trebuie să ne încadrăm. Ce să fac, să sun un jucător în calitate de ce? Trebuie să fiu în funcție ca să-l pot suna, trebuie să știu o sumă ca să pot negocia. Acum știm, iar un milion de euro este o sumă importantă”.
Buget la jumătate
Chiar dacă a început prin a le mulțumi foștilor jucători și antrenori, care au stat anul trecut, înainte de a ajunge în fruntea clubului, cu restanțe salariale de cinci luni, Mihai Ochiuleț a susținut că a fost decizia acestora de a nu mai continua la clubul constănțean. „Am discutat de mai multe ori și cu antrenorul, și cu jucătorii, chiar și în ultimele zile, și le-am făcut oferte, dar nu au dorit să le dea curs”, a declarat directorul clubului constănțean.
Totodată, a explicat care este situația financiară a grupării din orașul de la malul mării și de ce s-a demarat foarte târziu planul de reconstrucție a echipei. „Suntem într-o situație de avarie pentru că datoriile au fost de 3,5 milioane de euro. Dacă nu ar fi fost această datorie, cu cele 7 milioane de euro din buget, clubul nu ar fi avut nicio problemă financiară și ar fi rămas bani și pentru investiții în infrastructură. Din acești aproximativ 17 milioane de lei, 12,5 milioane au însemnat datorii salariale, 2,4 milioane lei datorii la la furnizori , iar restul dări către stat. Consiliul Local a votat un buget, care nu s-a respectat. Pentru acest sezon, bugetul la handbal este de un milion de euro, față de 2 milioane de euro, cât a fost în trecut. Media salarială din ultimul sezon a fost de 5.000 de euro. Mi se par niște salarii normale și nu ar fi fost nicio problemă să le plătim, dacă nu ar fi fost aceste datorii. Acum va fi de 2.500 de euro, dar este o situație doar pentru o jumătate de an. Din ianuarie, vom putea transfera jucători cu salarii mai mari, pentru că nu vom mai avea povara datoriei. Auditul s-a terminat acum trei săptămâni și se știe acum situația exactă. Eu nu vreau să semnez niște contracte și la jumătatea campionatului să spun că ne oprim pentru că nu mai avem bani. Prefer să văd înainte care sunt cifrele și să fiu cumpătat. Dacă bugetul este un milion de euro, trebuie să ne încadrăm în acești bani. Pentru întreg clubul este de 7 milioane de euro, eu sper să mă încadrez în acest buget și, dacă vor mai fi banii, la o eventuală rectificare să mai primim. Vom încerca să asigurăm buget pentru fiecare echipă, iar la 30 iunie vom vedea exact unde ne situăm”, a spus Mihai Ochiuleț.
Cu sau fără European Cup?
Directorul CSM Constanța nu s-a aventurat să anunțe obiectivul pentru viitorul sezon, dar a mărturisit că speră ca echipa să se bată în curând la titlul de campioană sau, cel puțin, la un loc pe podium. „Întâi haideți să construim, să vedem lotul, și apoi vom vedea unde suntem și ce obiective avem. Anul acesta va fi unul al reconstrucției, apoi ne vom bate la locurile 1-3”, a anunțat Mihai Ochiuleț.
Totuși, obișnuiți cu performanțe la cel mai înalt nivel, este greu de crezut că fanii constănțeni vor avea prea multă răbdare dacă rezultatele nu vor veni rapid. „Una dintre probleme cele mai importante, cu care sigur ne vom confrunta. Lumea din Constanța trebuie să înțeleagă situația. Nu poți să păcălești omul care vine în tribună. Mie îmi acordă cineva răbdare, să-mi dau doi ani și să mă judece în al treilea? Avem nevoie de rezultate!”, a recunoscut Marius Stavrositu.
Un alt capitol important îl reprezintă participarea în cupele europene, unde CSM Constanța s-a calificat grație locului 5 ocupat în ultimul sezon. Startul în European Cup presupune însă o cheltuială în plus, care nu este luată încă în calcul în actualul buget. O eventuală renunțare la prezența în Europa ar reprezenta însă o mare pată pe imaginea handbalului constănțean la nivel continental și un semnal foarte prost pentru suporteri în privința dorinței de performanță la clubul din orașul de la malul mării.