După ce a jucat în premieră în grupele cupelor europene, pentru formația din orașul de la malul mării a urmat un sezon catastrofal
Readus în prima ligă după ani de absență și prezent pentru prima oară în istorie într-o cupă europeană, baschetul masculin constănțean se află din nou în pragul dispariției. La capătul unui sezon extrem de slab, CSM Constanța a retrogradat din Liga Națională și există varianta desființării, mai ales că clubul trece prin momente dificile din punct de vedere financiar. Cu un lot remaniat în iarnă, când au fost aduși trei jucători americani, și cu secundul Valentin Boian promovat pe banca tehnică, constănțenii au avut un parcurs extrem de slab în a doua parte a campionatului. Drept urmare, au obținut doar două victorii în 23 de meciuri și, în mai multe rânduri, au pierdut la diferențe uriașe. Ultimul eșec de acest gen a venit duminică, în Sala Sporturilor, pecetluind soarta formației pregătite de Valentin Boian. Gazdele au cedat cu 63-92 în fața celor de la CSM Galați, iar moldovenii au pus capăt seriei decisive pentru evitarea retrogradării, cu 3-1.
Chiar dacă a început meciul bine și a condus pe tot parcursul primului sfert, CSM Constanța a încheiat primele 10 minute în dezavantaj, 21-23. Mai mult, oaspeții s-au distanțat până la pauză, intrând la cabine cu un avans dătător de speranțe, 50-41. Soarta partidei s-a decis în sfertul al treilea, când constănțenii și-au trecut în cont doar 10 puncte, și au pierdut contactul cu adversarul, 51-69. Ultimul sfert nu a făcut decât să confirme dezastrul pentru clubul constănțean, care mai face un pas imens înapoi, după cele de la baschet feminin și, mai ales, handbal masculin.
Pentru CSM Constanța au punctat: Stevenson 23p, Nelson 14p, Toney 9p, Gribinic 9p, Andrieș 4p, Balan 4p. Totuși, pentru constănțeni sezonul încă nu s-au încheiat, urmând să joace cu CSM Petrolul Ploiești, cealaltă echipă retrogradată, pentru evitarea ultimului loc din clasamentul Ligii Naționale.










