Victoria Cumpăna primește vizita celor de la CS Agigea, iar CS Lumina se duelează pe teren propriu cu Poseidon Limanu-2 Mai
Faza județeană a Cupei României la fotbal își desemnează marți echipele care vor lupta pentru trofeul actualului sezon. Astfel, de la ora 17.30, vor avea loc meciurile din semifinale, în care sunt implicate formații din Liga a IV-a, în care oaspeții par să aibă prima șansă la calificare.
Pe stadionul „Centenar” din Cumpăna, gazdele de la Victoria, locul 6 în clasamentul actualei ediții a Ligii a IV-a, primesc vizita campioanei județene CS Agigea. Cele două echipe și-au împărțit victoriile în campionat, elevii lui Vasilică Cristocea impunându-se cu 3-0 pe teren propriu, în timp ce echipa pregătită de Cristian Drăgulin a câștigat cu 6-1 în fața propriilor suporteri.
Și în disputa dintre CS Lumina, locul 8 în Liga a IV-a, și Poseidon Limanu-2 Mai, locul 3 în Liga a IV-a, oaspeții sunt cotați ca favoriți la calificare. În campionat, formația antrenată de Mircea Gheorghe a încins categoric la Lumina, cu 5-1, dar a cedat surprinzător pe teren propriu în retur, 1-2.
Sursă foto: CS Agigea