Echipa antrenată de Valentin Boian a fost învinsă, din nou, fără drept de apel de CSM Petrolul Ploiești în Sala Sporturilor
Povestea echipei masculine de baschet de la CSM Constanța în Liga Națională se apropie de final, după o nouă înfrângere dură suferită pe teren propriu. Elevii lui Valentin Boian au pierdut și al doilea meci din seria cu CSM Petrolul Ploiești, disputată tot în Sala Sporturilor, și va retrograda de pe ultimul loc în clasament. Constănțenii au cedat cu 57-85 și vor disputa următoarea partidă duminică, la Ploiești, un nou eșec însemnând finalul unui sezon dezastruos pentru formația din orașul de la malul mării.
Cu o rotație scurtă, completată cu juniori, CSM Constanța a făcut un prim sfert bun, pe la care l-a încheiat la egalitate cu ploieștenii, 19-19, după ce a condus în multe momente. Gazdele s-au prăbușit însă în sfertul secund, când și-au trecut în cont doar 10 puncte, iar adversarii s-au detașat decisiv până la pauză, 50-29. Diferența a continuat să crească și în sfertul al treilea, ajungându-se la 71-40, iar finalul nu a mai contat decât pentru statistică.
Au punctat pentru CSM Constanța: Balan 14p, Stevenson 13p, Gribinic 9p, Rădulescu 9p, Jeles 7p, Ciulin 5p.










