Criza financiară din România ar putea stopa construcția noilor arene, chiar dacă președintele de la Farul Constanța, Gică Popescu, este convins că nu se va ajunge la această situație
Întârziat cu aproape doi ani, startul lucrărilor la construcția noului stadion din Constanța va fi din nou amânat. Cel mai probabil, nu se va întâmpla nimic în acest an, iar zona din centrul orașului va rămâne în continuare o junglă urbană și un adevărat pericol sanitar pentru locuitori. De altfel, și Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, anunțase inițial că sunt șanse mici să înceapă construcția propriu-zisă în 2025, din cauza lipsei autorizațiilor. Ulterior, a revenit și a avansat un nou termen, luna august.
Totuși, criza financiară gravă cu care se confruntă România va lovi și la capitolul stadioane, urmând că totul să fie oprit pentru a reduce deficitul bugetar uriaș de la nivel central.
Conform unor surse din mediul politic, dezvăluite de golazo.ro, în acest an nu vor mai debuta lucrările la stadioanele aflate în faza de proiect, Constanța, Pitești, Timișoara și Dinamo din București, și se va construi în continuare la arenele de la Hunedoara și Slatina.
Președintele de la Farul Constanța, Gică Popescu, crede că nu se va ajunge la această situație și este convins că lucrurile vor merge conform proiectului, după ce se va obține autorizația de construire. „Nu știu ce informații aveți, dar informația pe care o am eu este că arhitectul a terminat ce mai avea de terminat și urmează să depună pentru autorizația de construire. Este lucrul care-l oprește să înceapă construcția stadionului pe cel care a câștigat licitația. Noi așteptăm să depună cât mai repede și să obțină autorizația de construire, pentru că în acel moment va începe construcția. Eu vă spun că asta se va întâmpla. Aveam termen că se va depune pentru autorizație acum vreo lună de zile. Nu suntem noi cei care trebuie să intervină, pentru că nu avem nicio implicare în această situație. Este CNI care construiește, este Primăria, proprietarul stadionului și al terenului care a rămas după demolare, plus arhitecții. Noi sperăm să fim beneficiarii acestui stadion în momentul în care va fi gata. Mai devreme am vorbit despre această chestiune, am înțeles că s-au trimis documentele către CNI, mă voi interesa și eu să văd care este situația”, a spus conducătorul clubului constănțean.










