luni, februarie 9, 2026
spot_img
AcasăSporturiVești bune de la Farul: veteranul Ionuț Larie și-a prelungit contractul!

Vești bune de la Farul: veteranul Ionuț Larie și-a prelungit contractul!

Căpitanul alb-albaștrilor a semnat pe încă un an și va evolua sub comanda lui Ianos Zicu în următorul sezon al Superligii 

Unul dintre cei mai importanți jucători și, totodată, unul dintre simbolurile recente ale echipei, Ionuț Larie, va juca și în sezonul viitor la Farul Constanța. Fundașul care va împlini 39 de ani la începutul lui 2026 a semnat prelungirea contractului cu alb-albaștrii pe încă un an. Născut la Constanța și crescut la Centrul de copii și juniori al grupării de pe Litoral, căpitanul formației care va fi antrenată de Ianis Zicu în următoarea ediție de campionat, va bifa al patrulea sezon consecutiv la Farul.

„Mă bucur că pot continua la Farul, este clubul unde am cele mai frumoase amintiri, începând de la primul antrenament la juniori și, bineînteles, la titlul de campion. Farul este casa mea, este echipa care mi-a oferit atât de multe. Mă simt foarte bine fizic, de aceea am și acceptat propunerea conducerii de a continua în postura de jucător. Vreau să-mi închei cariera de jucător la Farul, în același loc unde am și început acest drum în urmă cu 18 ani”, a spus Ionuț Larie.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.