Jucătorul în vârstă de 22 de ani a plecat de la retrogradata CSM Constanța și va continua în Liga Națională departe de casă
Retrogradată din Liga Națională masculină de baschet de pe ultimul loc, CSM Constanța a început să-și piardă jucătorii. Crescut la clubul din orașul de la malul mării, singurul pentru care a evoluat de-a lungul carierei, Ștefan Gribinic a semnat un contract cu CSM Târgu Jiu. Constănțeanul în vârstă de 22 de ani, care în sezonul trecut a înregistrat o medie de 5.8 puncte, 2.5 recuperări și 0.8 pase decisive, continuă astfel în prima ligă.
Un alt constănțean, Andrei Oprean, ar putea merge la Craiova, echipă la care a mai evoluat de-a lungul carierei. Conducătorul de joc de la CSM Constanța, care este și component al naționalei României de baschet 3×3, a avut o medie de 3,1 puncte, 0,8 recuperări și 2,1 pase decisive.
În privința viitorului baschetului masculin constănțean, lucrurile stau sub semnul întrebării, existând șanse ca echipa de seniori să nu se înscrie la startul următorului sezon. Obligativitatea ca în campionatul următor, fiecare echipă să aibă un anumit număr de jucători români în lot, i-a transformat în ținte importante pe tineri baschetbaliștii constănțeni pentru formațiile din Liga Națională. Nici antrenorul Valentin Boian nu a fost ofertat pentru a rămâne la club, iar străinii au părăsit deja echipa. Alte variante luate în calcul sunt participarea în liga secundă cu echipa de juniori sau o participare pe ultima sută de metri în Liga Națională, dacă se vor retrage mai multe echipe și se va găsi bugetul pentru formarea unui nou lot.