luni, aprilie 13, 2026
spot_img
AcasăSporturiArmeanul Narek Grigoryan, cel mai bine cotat jucător din lotul Farului pentru...

Armeanul Narek Grigoryan, cel mai bine cotat jucător din lotul Farului pentru noul sezon

Niciunul dintre fotbaliștii antrenați de Ianis Zicu nu atinge pragul de un milion de euro, conform Transfermarkt 

Evoluția slabă din ultima ediție de campionat și plecările din această vară au micșorat considerabil valoarea lotului de la Farul Constanța, conform Transfermarkt. Cu tot cu juniorii promovați la echipa mare, alb-albaștrii abia trec de 11 milioane de euro, dar niciun jucător nu depășește pragul de un milion de euro. Cel mai bine cotat este internaționalul armean Narek Grigoryan, care a ajuns la 900.000 de euro, fiind urmat îndeaproape de Victor Dican și Dan Sîrbu, ambii evaluați la 850.000 de euro. În aceeași zonă se mai află Alexandru Buzbuchi și Gustavo Marins, a căror valoare se ridică la 800.000 de euro.

În schimb, jucători achiziționați în această vară nu impresionează, ultimul venit, Alexandru Ișfan, fiind cotat la doar 250.000 de euro, iar francezul Lucas Pellegrini, Jakub Vojtus și Robert Sălceanu la 150.000. Alți doi fotbaliști, portughezul Diogo Ramalho și Nicolas Constantinescu nu sunt nici măcar evaluați de Transfermarkt, ultimul având însă doar 18 ani și venind din Liga a 3-a. În aceste condiții, cei doi fotbaliști reveniți după împrumut la Oțelul Galați, David Maftei și Răzvan Tănasă par a fi cele mai importante transferuri ale verii pentru constănțeni, valoarea fiecăruia fiind de 600.000 de euro.

Sursă foto: Farul Constanța

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.