Oaspeții s-au impus după pauză și au avansat în turul secund al competiției, unde se vor duela, cel mai probabil, cu Victoria Cumpăna
Aflate la primul meci oficial din noul sezon, Axiopolis Cernavodă și Gloria Băneasa, colege în Seria a 3-a a Ligii a 3-a, au oferit un spectacol deosebit în confruntarea din primul tur al Cupei României, disputată miercuri, pe stadionul „Ideal” din Cernavodă. La capătul unui joc cu 6 goluri, 3 bare și multe ocazii la ambele porți, oaspeții s-au impus cu 5-1, dar scorul nu reflectă cele întâmplate pe teren. Cu o echipă foarte tânără, Șoimii au făcut o primă repriză bună și ghinionul a făcut să nu intre în avantaj la pauză.
Încă din start, s-au jucat pe contre și, după câteva oportunități importante la ambele porți, Gloria a deschis scorul în minutul 12, la lovitura de cap a lui Antonio Burnaz. Elevii lui Petre Grigoraș au reacționat rapid și au restabilit egalitatea un minut mai târziu, grație execuție lui Theodor Haas. Mai mult, tot atacantul în vârstă de 18 ani a avut șansa de a-și aduce echipa în avantaj câteva minute, însă mingea trimisă din întoarcere a nimerit bara din dreapta portarului. După ce formația antrenată de Viorel Ferfelea a solicitat vehement o lovitură de pedeapsă, la capătul unui contraatac rapid, gazdele au mai avut o bară, lovitura de cap a lui Daniel Grigore, venită după o lovitură de colț, țintind transversala. Pe finalul primei reprize, și Antonio Burnaz a nimerit bara din dreapta lui Micu, iar la vestiare s-a intrat la egalitate 1-1.
Și jumătatea a doua a partidei a început tot sub semnul echilibrului, însă Gloria a reușit să preia conducerea în minutul 52, când Antonio Bugeac a reluat din centrul careului. Același jucător a mărit diferența două minute mai târziu, cu un șut fantastic de la 25 de metri. Șoimii au acuzat șocul, dar treptat și-au revenit și au început să preseze, în căutarea golului care să-i readucă în cărțile calificării. În ultimele minute, au riscat totul, iar adversarii au profitat și au risipit ultimele semne de întrebare, punctând prin Mihai Petre în minutul 86. Scorul final a fost stabilit de Antonio Bugeac, care a reușit hattrick-ul în ultimul minut, tot pe contraatac.
Drept urmare, Gloria Băneasa s-au calificat în turul secund al competiției, unde va întâlni, cel mai probabil, pe Victoria Cumpăna. De altfel, în tribunele stadionului „Ideal” au fost prezenți la meciul de miercuri directorul clubului din Cumpăna, Ion Răuță, antrenorul-jucător al formației din Liga a IV-a, Vasilică Cristocea, și veteranul Sorin Țeican, care și-au urmărit viitorul adversar.
Au evoluat formațiile – Axiopolis Cernavodă: Micu – Ciocoiu, Dane, G. Rusu, Ștefănescu – D. Grigore, Vieru, Pîrîu – Jidovu, Haas, Ursache. Au mai intrat: Seceleanu, Belecciu, Bilan, Dobrescu; Gloria: Săndulescu – Trifan, Al. Petre, Burlacu, M. Petre – Pătrășcoiu, Sin, Njindja Burnaz, Ichim, Nica. Au mai intrat: Bugeac, Măndiță.










