Alb-albaștrii l-au luat liber de contract de la Universitatea Craiova, dar rămâne în coproprietate cu oltenii
Solicitarea antrenorului Ianis Zicu de a completa lotul cu un atacant central a fost îndeplinită oficial joi de către conducerea de la Farul Constanța. Oficialii alb-albaștrilor albaștrilor au parafat transferul definitiv al lui Jovan Markovic, jucător în vârstă de 24 de ani, cu 3 prezențe în naționala României. Constănțenii nu au plătit vreo sumă către Universitatea Craiova pentru achiziționarea sa, venind liber de contract, dar oltenii și-au păstrat procente dintr-o eventuală vânzare ulterioară.
Markovic a semnat un angajament pe 3 sezoane și va fi apt de joc chiar de la următoarea partidă, programată luni, de la ora 21.30, pe teren propriu, împotriva celor de la U Cluj, în etapa a 6-a a Superligii.
„Am venit la Constanța cu gânduri mari, să câștigăm campionatul, să joc și să ajut echipa. Farul are un start foarte bun de sezon și sper să o ținem tot așa. Îmi doresc să dau cât mai multe goluri și rezultatele să fie foarte bune. O să mă integrez repede, mai ales că mă cunosc cu câțiva jucători și băieții sunt ok. Am vorbit și cu Ianis Zicu, este un antrenor super și sper să facem o treabă bună împreună”, a spus noua achiziție de la Farul. 
Născut la Belgrad, Jovan Markovic are în palmares Supercupa României, cu Universitatea Craiova, în 2022, iar de-a lungul timpului a mai evoluat sub formă de împrumut pentru Academica Clinceni, FC Hermannstadt și Oțelul Galați. În total, a adunat 161 de meciuri în toate competițiile, trecându-și în cont 32 de goluri și 15 pase decisive.
Sursă foto: Farul Constanța










