Mijlocașul în vârstă de 26 de ani pleacă de la alb-albaștri, după ce nu a mai intrat în calculele lui Ianis Zicu
La doar o zi după plecarea fundașului Robert Sălceanu, Farul Constanța s-a mai despărțit de un jucător. Clubul constănțean a încheiat conturile cu mijlocașul Carlo Casap, cele două părți ajungând la un acord pentru rezilierea contractului. Jucătorul în vârstă de 26 de ani, care în sezonul trecut a bifat 21 de prezențe pentru alb-albaștri în toate competițiile, fusese anunțat încă din vară că nu intră în planurile antrenorului Ianis Zicu. Drept urmare, s-a antrenat separat, fiind oricum în revenire după o accidentare.
Despărțirea a fost anunțată chiar de jucătorul crescut la Academia Hagi pe pagina personală de Facebook:
„Rămas bun, Farul Constanta!
Drumul meu alături de voi se încheie aici, după 13 ani care au însemnat muncă, sacrificiu și multe amintiri. Nu totul a fost ușor, dar am învățat să merg mai departe cu fruntea sus și să mă bucur de ceea ce am trăit. M-am întors „acasă” cu inima deschisă și cu dorința de a continua ceea ce am început. Astăzi, realitatea mă obligă să închid acest capitol, chiar dacă nu așa mi-am dorit să se încheie. Rămân recunoscător pentru oamenii și experiențele care m-au format și voi purta mereu Constanța în suflet. Mulțumesc celor care au fost alături de mine, indiferent de momente. Hai Farul!”.










