Fetele antrenate de Raluca Sârghe-Simes au cedat fără drept de apel în returul cu HB Køge, de pe teren propriu, din prima rundă a Europa Cup
Campioana României, Farul Constanța, și-a luat adio de la cupele europene în acest sezon, după o înfrângere categorică pe teren propriu. Echipa pregătită de Raluca Sârghe-Simes a pierdut clar partida disputată miercuri, pe arena centrală a Academiei Hagi din Ovidiu, în manșa secundă din primul tur al Europa Cup, cu danezele de la HB Køge. Alb-albastrele sperau într-o calificare spectaculoasă, după ce pierduseră la limită în urmă cu o săptămână, 2-3 în Danemarca.
Meciul a debutat însă dezastruos pentru gazde, care au primit gol încă din minutul 2, când Rikke Madsen a deschis scorul după o eroare a experimentatei Ana Maria Stanciu. Constănțencele au acuzat lovitura și nu au reușit să-și creeze ocazii la poarta adversă până la pauză. Nici nordicele nu au fructificat oportunitățile create, astfel că scorul a rămas neschimbat până la finalul primei reprize. La reluare, oaspetele și-au mărit avantajul, prin Mwanalima Jeriko, în minutul 52, tranșând astfel soarta calificării. Mai mult, HB Køge a mai înscris o dată, prin Emilie Luplau, în minutul 62, astfel că lucrurile s-au liniștit până la final. Eșec cu 3-0 pentru Farul, care părăsește cupele europene, urmând să se concentreze asupra campionatului, unde se află pe primul loc după patru etape.
Au jucat pentru Farul: Onyango – Stancu, Bratu, Stanciu (89 Mihăescu), Mango (77 Bogos) – Botojel (77 Cășeriu), Boycheva – Bălăceanu (83 Geambazu), Gnaly (83 Craiovan), Chiper – Ivanova.
Sursă foto: Farul Constanța










