joi, februarie 12, 2026
spot_img
AcasăSporturiPiloți de top, mașini de milioane de euro și distracție la Mamaia...

Piloți de top, mașini de milioane de euro și distracție la Mamaia Rally Show

Vineri începe cel mai spectaculos eveniment auto desfășurat pe Litoral, iar organizatorii au pregătit o rețetă completă pentru spectatori 
Se fac ultimele pregătiri pentru ca vineri, 19 septembrie, să fie totul gata pentru startul oficial al Mamaia Rally Show 2025 powered by AXXIS Nova Resort & Spa – cel mai spectaculos eveniment automobilistic al anului pe litoral. Timp de trei zile, până pe 21 septembrie, stațiunea de la malul mării devine capitala adrenalinei:
• peste 6.000 de cai putere
• mașini de competiție în valoare de 4 milioane de euro
• 20 de piloți de top din România, Spania, Italia, Austria, Bulgaria și Turcia
• piloți care adună împreună 230 de titluri de campioni mondiali, europeni și naționali
Un eveniment complet, care îmbină motorsportul de cel mai înalt nivel și atmosfera de festival: food trucks cu preparate variate, muzică, petreceri la „La Nueva Cucaracha”, o zonă special amenajată pentru copii și activități dedicate întregii familii.
Cine sunt cei 20 de piloți care au confirmat prezența la startul întreceri: Efren Llarena (Spania) – Campion European Junior 2019, Campion European 2022, Simone Tempestini (România) – Campion Mondial Junior 2016, de 9 ori Campion Național al României, Manfred Stohl (Austria) – Campion Mondial Promotion 2000, multiplu pilot de podium în WRC, Norbert Maior (România) – Campion European Junior 2023, Vicecampion Mondial Junior 2024, Piero Longhi (Italia) – de 3 ori Campion Național al Italiei, Sebastian Barbu (România) – de trei ori vicecampion național, Karem Kazaz (Turcia) – Campionul Turciei in 2024, Valentin Porcișteanu (România) – Campion Național al României 2011, Andrei Gîrtofan (România) – Vicecampion Național al României 2024, Campion Asfalt 2022, Andrea Nucita (Italia) – Trei ani pe podium în campionatul FIA RGT, Bogdan Marișca (România) – De 2 ori Campion Național al României, Dan Gîrtofan (România) – De 2 ori Campion Național al României, Martin Surilov (Bulgaria) – Campion Național al Bulgariei 2023, Raul Badiu (România) – De 3 ori Campion 2 roți motrice România, Matteo Bernini (Italia) – Campion Croația Macadam 2024, Mihai Manole (România) – Campion 2 roți motrice România 2021, Vlad Cosma (România) – De 3 ori Campion național junior, Cristian Dolofan (România) – pilot consacrat în Campionatul Național, Bogdan Talașman (România) – pilot consacrat în Campionatul Național, Călin Bucur (România) – pilot consacrat în Campionatul Național.
Program Mamaia Rally Show 2025
VINERI, 19 septembrie – Mamaia Rally Village
• 12:00 – Deschiderea oficială Mamaia Rally Show
VINERI, 19 septembrie – Portul Tomis
• 18:30 – 20:00 – Start Festiv – prezentarea piloților și a mașinilor, sesiune de autografe și poze
• 20:00 – 20:30 – Parada mașinilor de competiție din Portul Tomis până la Mamaia Rally Show Village (zona Fratelli/Ego/Nuba)
• 22:00 – Welcome Party Mamaia Rally Show (La Nueva Cucaracha)
SÂMBĂTĂ, 20 septembrie – Mamaia Rally Village
• 10:00 – 12:00 – Free Practice / Antrenamente
• 13:30 – 16:30 – Free Practice / Antrenamente
• 17:00 – 19:00 – Heat 1 / Etapa concurs 1
• 20:00 – 22:00 – Heat 2 / Etapa concurs 2
• 22:00 – Mamaia Rally Show Party (La Nueva Cucaracha)
DUMINICĂ, 21 septembrie – Mamaia Rally Village
• 10:00 – 12:00 – Free Practice / Antrenamente
• 12:30 – 14:30 – Heat 3 / Etapa concurs 3
• 15:30 – 17:30 – Sferturi de finală / Semifinală / Finală
• 18:00 – Festivitate de premiere și închiderea evenimentului
Mamaia Rally Bus – transport gratuit
Organizatorii pun la dispoziție, gratuit, microbuze care vor circula din 30 în 30 de minute între:
• City Park Mall – Bd. Lăpușneanu
• Rompetrol – Dobrogea
• Hotel Central
• Hotel Siret
• Mamaia Rally Village
Informații utile pentru spectatori – www.mamaiarallyshow.ro
• Accesul publicului este gratuit
• Parcarea este gratuită în zona Mamaia Rally Village
• Acces liber la patrecerile oficiale Mamaia Rally Show – La Nueva Cucaracha
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.