vineri, aprilie 17, 2026
spot_img
AcasăSporturiVictorie spectaculoasă pentru handbaliștii de la CS Medgidia la debutul pe teren...

Victorie spectaculoasă pentru handbaliștii de la CS Medgidia la debutul pe teren propriu

Echipa pregătită de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga a învins categoric pe Dinamo București 2, după o repriză secundă excelentă 

La primul meci de pe teren propriu din noul sezon al Diviziei A masculine de handbal, CS Medgidia a obținut un succes convingător în fața echipei secunde a campioanei Dinamo București. Elevii antrenorilor Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga au câștigat sâmbătă, cu 37-30, în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” în etapa a 2-a a sezonului regulat, confirmând astfel pretențiile la locurile fruntașe.

Prima repriză a fost echilibrat, cele două echipe mergând cap la cap, cu un plus pentru gazde, care au avut și un avans de două goluri în câteva rânduri. Drept urmare, CS Medgidia a intrat la pauză cu un avantaj minim, 17-16, dar situația s-ar schimbat la reluare. Echipa pregătită de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga, cu Robert Soare și George Alexandru Voicu de neoprit, și-a distanțat rapid și, după un sfert de oră s-au dus la șase lungimi, 26-20. Mai mult, pe final diferența a crescut și mai mult, ajungând la 9 goluri, 36-27, iar gazdele au bifat o victorie fără emoții în aplauzele fanilor.

Au marcat pentru CS Medgidia: Soare 8g, Voicu 8g, B. Munteanu 4g, Mureșanu 4g, Ciobanu 3g, Ilie 3g, Popia 2g, Niculai 2g, Bida 1g, Moroșanu 1g, Olaru 1g.

Celelalte rezultate ale etapei: Universitatea Craiova – Steaua București 26-35, Concordia Chiajna – CSU Pitești 29-32. CSU Târgoviște a stat. Clasament: 1. Steaua București 4p (2m), 2. CSU Pitești 4p (2m), 3. Dinamo București 2 2p (2m), 4. CS Medgidia 2p (2m), 5. Concordia Chiajna 0p (1m), 6. CSU Târgoviște 0p (1m), 7. Universitatea Craiova 0p (2m).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.