Echipa pregătită de Andrei Ivașcu a bifat sâmbătă o nouă victorie categorică în etapa de duminică și ocupă primul loc în Seria Vest
După 8 etape disputate din actuala ediție a campionatului Ligii a V-a, o singură echipă are victorii pe linie. În etapa de duminică, CS Medgidia a bifat un nou succes clar, pe terenul celor de la Inter Ion Corvin, și conduce în clasamentul Seriei Vest. În aceeași serie, Sport Prim Oltina a cedat primele puncte din acest sezon, terminând la egalitate cu Dunărea Ostrov pe teren propriu.
În Seria Sud, Sparta Techirghiol 2 își menține invincibilitatea, după ce a punctat de 9 ori în duelul cu Unirea Eforie Nord, și se află pe prima poziție, cu un punct avans față de Unirea Topraisar, care s-a impus în deplasarea de la Negru Vodă. În schimb, în Seria Nord, Danubius Rasova s-au desprins în fruntea ierarhiei, profitând de egalul din derby-ul dintre Tricolorul Săcele și Flacăra Crucea.
Seria Nord: Viitorul Fîntînele – Pescarul Ghindărești 2-5, Axiopolis Cernavodă 2 – Real Năvodari 5-2, Tricolorul Săcele – Flacăra Crucea 1-1, Voința Siminoc – Pescărușul Gîrliciu 2-0, Dacia Mircea Vodă – Danubius Rasova 2-3, CS Nicolae Bălcescu – Speranța Castelu 4-1. Clasament: 1. Danubius Rasova 21p, 2. Flacăra Crucea 17p, 3. CS Nicolae Bălcescu 16p, 4. Tricolorul Săcele 15p, 5. Pescarul Ghindărești 13p, 6. Speranța Castelu 12p.
Seria Sud: CS Negru Vodă – Unirea Topraisar 2-3, CS Agigea 2 – Galata Constanța 4-1, Sparta Techirghiol 2 – Unirea Eforie Nord 9-2, AS Chirnogeni – Avântul Comana 2-4, Progresul Osmancea – Luceafărul Amzacea 4-0. Viitorul Pecineaga a stat. Clasament: 1. Sparta Techirghiol 2 19p, 2. Unirea Topraisar 18p, 3. Viitorul Pecineaga 14p, 4. Progresul Osmancea 13p, 5. Galata Constanța 13p, 6. Luceafărul Amzacea 13p.
Seria Vest: Sport Prim Oltina – Dunărea Ostrov 2-2, Inter Ion Corvin – CS Medgidia 0-5, AS Independența – Atletic Cobadin 1-1, AS Ciocârlia – CS Peștera 0-3. Partida Trophaeum Adamclisi – AS Bărăganu nu s-au disputat. Marmura Deleni a stat. Clasament: 1. CS Medgidia 21p, 2. Sport Prim Oltina 19p, 3. Atletic Cobadin 16p, 4. CS Peștera 15p, 5. Inter Ion Corvin 10p, 6. Dunărea Ostrov 10p, 7. AS Independența 10p.










