Și echipele U17 și U16 de la clubul constănțean au terminat prima parte a campionatului Ligii Elitelor fără înfrângere, în timp ce formația U15 a ratat în mod surprinzător calificarea în play-off
Juniorii de la Farul Constanța, cu Cristian Cămui în postura de director tehnic și Constantin Fălină în rolul de direcție coordonator, au încheiat sezonul regulat din actuala ediție de campionat la toate cele patru categorii de vârstă și se pregătesc de play-off. Cel mai spectaculos parcurs l-a avut echipa sub 18 ani, care a obținut victorii pe linie în cele 11 etape din Seria Est al Legii de Tineret și a încheiat prima parte a campionatului cu un avans de 6 puncte față de marea rivală, FCSB. Conform regulamentului, în play-off participă primele patru clasate din fiecare serie, cu punctajul înjumătățit. Astfel, echipa pregătită de Stere Banoti începe lupta finală pentru titlul de campioană de pe primul loc, cu 17 puncte, la egalitate cu câștigătoarea Seriei Vest, Universitatea Cluj, care a încheiat sezonul regulat tot cu punctaj maxim.
Clasament la intrarea în play-off: 1. Farul Constanța 17p, 2. U Cluj 17p, 3. FCSB 14p, 4. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 12p, 5. FC Bacău 12p, 6. Rapid București 11p, 7. FC Argeș 10p, 8. UTA Arad 10p.
Și echipa sub 17 ani de la Farul a terminat sezonul regulat al Ligii Elitelor pe primul loc al Seriei Est, cu un avans de 3 puncte față de FCSB, adunând 9 victorii și 2 egaluri. Drept urmare, echipa pregătită de Liviu Ștefan a intrat în play-off de pe prima poziție, la egalitate de puncte cu U Cluj, câștigătoarea Seriei Vest.
Clasament la intrarea în play-off: 1. Farul Constanța 15p, 2. U Cluj 15p, 3. UTA Arad 14p, 4. FCSB 13p, 5. CS Dinamo București 13p, 6. Rapid 12p, 7. U Craiova 12p, 8. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 11p.
Tot neînvinsă a încheiat sezonul regulat și echipa sub 16 ani de la Farul, înregistrând 9 victorii și două egaluri, clasându-se însă pe locul secund în Seria a II-a, la un punct în spatele celor de la FCSB. La această categorie, au fost patru serii, din care primele patru s-au calificat în play-off, unde s-au format alte două serii de câte 8 echipe, iar cele două câștigătoare vor disputa finala pentru titlul de campioană. Astfel, formația antrenată de Dan Ochia începe a doua parte a campionatului de pe prima , dar la egalitate de puncte cu alte două rivale, FCSB și Sepsi Sfântu Gheorghe.
Clasament la intrarea în play-off: 1. FCSB 15p, 2. Farul Constanța 15p, 3. Sepsi Sfântu Gheorghe 15p, 4. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 12p, 5. FC Bacău 12p, 6. CS Dinamo București 12p, 7. Petrolul Ploiești 11p, 8. CSU Știința București.
Surpriza neplăcută a venit de la echipa sub 15 ani, unde Farul s-a clasat pe locul 5 în Seria a II-a din sezonul regulat al Ligii Elitelor și a ratat calificarea în play-off. În aceste condiții, elevii lui Marius Axinciuc vor evolua în Seria a II-a din play-out, unde își începe parcursul de pe primul loc.










