miercuri, decembrie 10, 2025
spot_img
AcasăSporturiRezultate spectaculoase pentru micii înotători de la Atena Sport Club Constanța

Rezultate spectaculoase pentru micii înotători de la Atena Sport Club Constanța

Sportivii de la clubului fostului mare campion Răzvan Florea au obținut performanțe deosebite la Cupa „Andrei Nicolescu”

Micii înotători de la Atena Sport Club Constanța s-au numărat printre protagoniștii celei de-a 7-a ediții a Cupei „Andrei Nicolescu”, desfășurată la Otopeni. La juniori C, născuți în 2013 și 2014, Amalia Lupea a încheiat pe primul loc la 100 metri liber, 50 metri bras și 100 metri bras, la ultimele două cu un nou record al competiției, rezultate care i-au adus locul 2 în clasamentul general feminin la această categorie de vârstă. Și colega sa, Sara Toma, a urcat pe podiumul clasamentului general, ocupând locul 3, după ce a terminat pe poziția secundă la 400 metri liber și 100 metri fluture și s-a clasat a treia, la 50 metri fluture și 100 metri liber. La aceeași categorie de vârstă, Teodora Ștefan a pășit pe a treia treaptă a podiumului la 100 metri bras și 100 metri spate, în timp ce Andrei Achiței a înregistrat aceeași performanță în întrecerea băieților la 100 metri spate.

La juniori B, născuți în 2011 și 2012, Bogdan Talpac a câștigat la 50 metri bras, a sosit al doilea la 100 metri bras și 100 metri fluture și a terminat al treilea la 50 metri fluture, rezultate în urma cărora a ocupat locul 3 în clasamentul general al băieților. La aceeași categorie de vârstă, în competiția fetelor, Ana Maria Enciu a încheiat a doua la 50 metri liber și 100 metri spate și a urcat pe ultima treaptă a podiumului la 50 metri fluture.

Grație acestor rezultate, clubului fostului mare campion Răzvan Florea s-a clasat pe locul 4 în clasamentul pe cluburi, chiar dacă nu a avut reprezentanți la două categorii de vârstă. „Majoritatea sportivilor și-au depășit limitele și au înregistrat recorduri personale. În acest context, suntem optimiști în perspectiva competițiilor de obiectiv național de la finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie”, a transmis Atena Sport Club Constanța.

Sursă foto: Atena Sport Club

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.