Primele patru clasate au câștigat, Sparta Techirghiol fiind în fruntea ierarhiei, fără înfrângere în actuala ediție de campionat
Etapa a 11-a a Ligii a IV-a, disputată sâmbătă, nu a adus surprize, iar principalele candidate la titlul de campioană județeană au terminat învingătoare. Liderul Sparta Techirghiol a trecut cu bine și de această rundă, impunându-se pe terenul Gloriei Albești, și rămâne singura formație neînvinsă în acest sezon. Ocupanta locului secund, CS Năvodari, a câștigat, pe teren propriu, derby-ul cu Poseidon Limanu-2 Mai, în timp ce Portul Constanța, aflată pe ultima treaptă a podiumului, a învins la limită, tot pe teren propriu, pe Viitorul Hârșova. După două înfrângeri consecutive, Constructorul Topraisar și-a revenit și a stabilit scorul etapei la Lumina, unde a marcat de zece ori.
O altă victorie categorică a fost obținută de Victorie Cumpăna, în fața propriilor suporteri, împotriva celor de la CSM Eforie, iar CSO Murfatlar a bifat al cincilea succes propriu, fără emoții, în duelul cu CSO Ovidiu. O partidă interesantă a avut loc la Cobadin, unde gazdele de la Viitorul s-au impus la limită în confruntarea cu Aurora 23 August, la capătul unui joc cu cinci goluri marcate. În derby-ul suferinței, Știința ACALAB Poarta Albă a adunat primele puncte din actuala ediție de campionat.
Rezultatele etapei: Știința ACALAB Poarta Albă – CSC Mihail Kogălniceanu 3-0, Victoria Cumpăna – CS Eforie 6-1, CSO Murfatlar – CSO Ovidiu 4-1, Gloria Albești – Sparta Techirghiol 1-3, CS Năvodari – Poseidon Limanu-2 Mai 2-0, Portul Constanța – Viitorul Hârșova 2-1, CS Lumina – Constructorul Topraisar 1-10, Viitorul Cobadin – Aurora 23 August 3-2.
Clasament: 1. Sparta Techirghiol 29p, 2. CS Năvodari 28p, 3. Portul Constanța 27p, 4. Constructorul Topraisar 26p, 5. Poseidon Limanu-2 Mai 22p, 6. Victoria Cumpăna 19p, 7. CSO Murfatlar 19p, 8. CS Eforie 18p, 9. Aurora 23 August 15p, 10. Gloria Albești 12p, 11. CS Lumina 12p,12. Viitorul Hârșova 12p, 13. Viitorul Cobadin 11p, 14. CSO Ovidiu 7p, 15. Știința ACALAB Poarta Albă 3p, 16. CSC Mihail Kogălniceanu 0p.
Sursă foto: Sparta Techirghiol










