Maya Ulrich, antrenată de Elena Vlad, a ocupat locul 7 în clasamentul celor mai bune sportive din gimnastica ritmică din România în 2025
Duminică, în Sala Polivalentă din București, a avut loc Cupa României la gimnastică ritmică, au participat primele șase clasate de la Campionatul Național la fiecare categorie de vârstă. Printre cluburile cele mai bine reprezentate cluburi s-au numărat și Victoria Cumpăna, care a luat startul cu 7 sportive, Amalia Frîncu, Mira Ulrich, Elena Cașăriu, Antonia Luțan, Andrada Luțan, Amalia Banciu și Maya Ulrich. Elevele antrenoarei Elena Vlad au obținut o performanță spectaculoasă, cucerind patru medalii, aur, prin Maya Ulrich, la 13 ani, argint, prin Amalia Frîncu la 8 ani, și bronz, prin Elena Cașăriu la 11 ani, și prin Amalia Banciu, la 13 ani.
Totodată, în clasamentul celor mai bine 10 sportive ale acestui an în gimnastica ritmică din România, Maya Ulrich a ocupat locul 7, confirmând valoarea și constanța școlii de gimnastică din comuna Cumpăna. „Administrația publică locală adresează felicitări tuturor sportivelor, antrenoarei Elena Vlad și părinților, pentru munca, ambiția și dedicarea care duc numele comunei Cumpăna pe cele mai înalte trepte ale podiumului gimnasticii românești”, a transmis clubul din Cumpăna.
Sursă foto: Victoria Cumpăna










